JO 2014: Islamiştii din Caucazul rus ameninţă cu atentate la Soci

Islamiştii din Caucazul rus au ameninţat, într-o înregistrare video difuzată de site-ului jihadist vdagestan. com, că vor comite atentate în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Soci, a căror deschidere este prevăzută la 7 februarie, relatează AFP.

„În ceea ce priveşte Jocurile Olimpice, am pregătit un cadou pentru tine şi pentru turişti, pentru a răzbuna sângele musulmanilor răspândit peste tot în lume”, afirmă doi indivizi de aproximativ 25 de ani, cu feţele descoperite, prezentându-se ca autori ai atentatelor sinucigaşe de la Volgograd (sudul Rusiei), care s-au soldat cu aproximativ 34 de morţi la sfârşitul lunii decembrie. Mesajul este adresat preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Citeste si:  Franţa: Un mort şi mai mulţi răniţi într-un atentat comis într-o uzină din apropiere de Lyon

Această înregistrare de 49 de minute, intitulată „Apel din partea lui Suleiman şi Abdurahman înaintea operaţiunii din Volgograd”, este prezentată ca un mesaj de adio al celor doi atacatori sinucigaşi.

Înregistrarea arată imagini de la două atacuri în Volgograd, pregătirea unei bombe şi modul în care aceasta este ataşată la braţul unui atentator sinucigaş şi conectată la un detonator în palma lui.

Cele două persoane, care cheamă „la desfăşurarea jihadului nu doar în Caucaz, ci şi în marile oraşe din Rusia„, asigură că un număr mare de tineri sunt pregătiţi să participe la atentate sinucigaşe, cum au fost cele din Volgograd.
Vdagestan.com estte site-ul islamiştilor din Daghestan, o republică din Caucazul rus, dintre cele mai instabile şi mai afectate de rebeliunea islamistă.

Citeste si:  Operatorii de turism au introdus casa de vacanţă a lui Stalin din Soci printre destinaţiile turiştilor chinezi

Securitatea este o preocupare majoră a autorităţilor ruse în legătură cu Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, care încep pe 7 februarie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata