Sensibilitatea diferită la durere are legătură cu deosebirile structurale dintre creiere

Unii oameni sunt mai sensibili la durere decât alţii, iar un nou studiu în domeniu a ajuns la concluzia că aceste diferenţe sunt legate de deosebirile din structura creierului fiecăruia dintre noi, conform LiveScience.

În cadrul unui nou studiu, cercetătorii au apelat la 116 persoane sănătoase solicitându-le să dea calificative gradului de intensitate a durerii resimţite atunci când o mică parte a pielii de pe mână sau de pe picior era încălzită până la 49 de grade Celsius. La câteva zile după ce au fost supuşi acestui experiment, creierul participanţilor a fost examinat cu ajutorul unui scaner RMN.

Rezultatele obţinute demonstrează existenţa unei legături între sensibilitatea individuală la durere şi grosimea cortexului cerebral în regiuni ale creierului care sunt legate de controlul atenţiei şi de introspecţie. Cu cât este mai subţire cortexul în aceste regiuni, cu atât oamenii sunt mai sensibili la durere.

„Subiecţii care au raportat intensităţi ridicate ale durerii au mai puţină materie cenuşie în regiunile creierului responsabile de introspecţie şi de controlul atenţiei”, conform cercetătorului Nichole Emerson de la Wake Forest Baptist Medical Center.

Înţelegerea modului în care experienţa durerii este reprezentată la nivel cerebral poate fi esenţială pentru a dezvolta noi tratamente pentru persoanele care suferă de dureri cronice.

Zonele cerebrale care au legătură cu sensibilitatea la durere, conform acestui studiu, fac parte dintr-o reţea de regiuni care devin active atunci când oamenii se odihnesc sau sunt absenţi, în aşa-numita stare de „vis cu ochii deschişi”. Acestea sunt stările în care creierul funcţionează la nivelul de bază.

„Activitatea cerebrală la nivel bazal poate intra în competiţie cu activitatea cerebrală care generează experienţa durerii”, susţine şi profesorul de neurobiologie Robert Coghill, de la Wake Forest Baptist Medical Center. Cu alte cuvinte, oamenii care îşi petrec mai mult timp în starea de bază, sunt mai rezistenţi la durere decât ceilalţi.

Concluziile acestui studiu sunt prezentate pe larg în ultimul număr al revistei Pain. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.