Forumul de la Davos: Gazprom şi Gap, laureaţi ai ”Premiului ruşinii” 2014, decernat de Greenpeace

Gigantul rus Gazprom, criticat pentru proiectele sale în Arctica, şi grupul textil american Gap, pus în cauză pentru politica sa din Bangladesh, au primit joi ”Premiul ruşinii” 2014, decernat îndeosebi de către organizaţia Greenpeace, relatează AFP.

Premiul respectiv este atribuit în fiecare an pe marginea Forumului economic mondial de la Davos (Elveţia) unor întreprinderi acuzate că s-au arătat ”îndeosebi de indiferente faţă de drepturile omului şi faţă de mediu”.

Premiul juriului, compus printre alţii din Greenpeace şi Declaraţia de la Berna, a fost atribuit grupului american Gap pentru c-a refuzat să semneze un acord privind incendiile şi securitatea clădirilor din Bangladesh, în pofida prăbuşirii clădirii Rana Plaza, situată la periferia capitalei Dacca, în care peste 1.100 de persoane şi-au pierdut viaţa în aprilie 2013. Cele două organizaţii acuză grupul american Gap că blochează reforme esenţiale pentru ameliorarea condiţiilor de trai în Bangladesh, promovându-şi propriul program.

Bangladeshul este cel de-al doilea mare exportator de îmbrăcăminte din lume. Pilon al economiei naţionale, sectorul, cu cele 4.500 de fabrici ale sale, reprezintă 80% din exporturile anuale, ridicându-se la 27 de miliarde de dolari.

Premiul publicului a fost atribuit la rândul său gigantului rus Gazprom după un vot pe Internet la care au participat peste 250.000 de persoane. Proiectele grupului rus în Arctica au fost sub tirul criticilor ca urmare a plasării în detenţie a treizeci de membri ai echipajului navei Arctic Sunrise Greenpeace. Ei fuseseră arestaţi după o acţiune întreprinsă în septembrie 2013 împotriva unei platforme petroliere a Gazprom care a vizat denunţarea riscurilor de exploatare a hidrocarburilor în această zonă faţă de ecosistemele îndeosebi de fragile.

Anul trecut, ”Premiul ruşinii” a fost decernat băncii americane Goldman Sachs, simbolul exceselor finanţelor, şi companiei petroliere Shell, acuzată că a contribuit la diminuarea calotei arctice de gheaţă.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.