IEA: Europa trebuie să-şi revizuiască politica în domeniul gazelor naturale

Preţurile ridicate la gaze naturale din Europa riscă să alunge o parte importantă din industriile cu consum mare de energie, cum sunt cimentul şi oţelul, dacă statele europene nu majorează producţia de gaze de şist şi nu reduc subvenţiile pentru energiile verzi, a declarat joi economistul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Reuters.

‘Aceste industrii sunt critice pentru economia europeană având în vedere că angajează peste 30 de milioane de persoane şi ar putea avea un efect major asupra economiei UE’, a declarat economistului şef al IEA, Fatih Birol, cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos.

Citeste si:  România a avut în semestrul doi din 2009 cel mai scăzut preţ al gazelor naturale pentru gospodării

Potrivit lui Fatih Birol, soluţionarea problemei creşterii facturilor la energie în Europa necesită o abordare largă. Nu numai că statele europene trebuie să renegocieze contractele la gaze naturale, dintre care două treimi expiră în următorul deceniu, pentru a obţine termeni mai favorabili dar, de asemenea, ar trebui să crească producţia de gaze din resurse neconvenţionale, cum sunt gazele de şist.

În plus, Uniunea Europeană ar trebui de asemenea să analizeze posibilitatea reducerii celor 60 de miliarde de dolari pe care le alocă anul pentru subvenţionarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, cum este energia eoliană şi cea solară. ‘În unele cazuri aceste subvenţii sunt excesive şi pun o presiune inutilă asupra consumatorilor’, a apreciat Fatih Birol.

Citeste si:  Eurobarometru alegeri 2019: principalele îngrijorări ale românilor și ce i-ar determina să participe la vot

Îngrijorările cu privire la impactul preţurilor la energie asupra unor industrii s-au intensificat în ultima perioadă iar unele state membre UE au început să dezbată o îngheţare a preţurilor şi chiar eliminarea subvenţiilor la energiile regenerabile.

Preţul gazelor naturale în Europa este de aproape trei ori mai mare decât în SUA, în condiţiile în care producţia de gaze naturale a SUA a crescut graţie gazelor de şist în timp ce consumatorii europeni depind de importurile din Rusia şi Norvegia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata