Remedii naturiste pentru afecţiuni ale sexului frumos

38

Femeile sunt făpturi minunate, care au puterea de a da viaţă, de a alăpta un copil, de a avea grijă de casă, au atribuţii casnice, şi în societatea contemporană se vehiculează din ce în ce mai mult ideea egalităţii cu bărbaţii.

Reprezentantele sexului frumos, femeile, au însă, pe lângă foarte multe atribuţii, şi multe griji care le afectează în mai mare sau mai mică măsură sănătatea. Femeile sunt predispuse unei serii de afecţiuni, mai grave sau mai puţin grave, încă din adolescenţă.

Tot femeile sunt cele care au sângerări lunare, care sunt capabile de a naşte pe cale naturală, un efort echivalent cu cel al escaladării unui munte. Dar toate acestea îsi pun amprenta asupra corpului la bătrâneţe, când intervin diverse afecţiuni ale aparatului genital, şi nu numai, spre exemplu osteoporoza. În acest articol vom aborda câteva din aceste afecţiuni ale sexului frumos şi vom dezvălui o serie de remedii naturiste la îndemâna oricui pentru tratarea şi prevenirea afecţiunilor.

 

Anemoree

Anemorea este caracterizată prin oprirea menstruaţiei pe o anumită perioadă, după o perioadă de cicluri menstruale regulate sau mai puţin regulate. Această afecţiune este însă normală în sarcină şi alăptare, dar în celelalte cazuri, trebuie privită ca o afecţiune a aparatului genital feminin.

Citeste si:  Leacuri din grădină: Bananele

Remediul pentru această afecţiune reprezintă un ceai ce conţine câte 25 de grame de plsntă de veniariţă, frunze de virnanţ, frunze de sena şi seminţe de fenicul. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de amestec peste care se toarnă 500 ml de apă clocotită şi se lasă la infuzat vreme de 20 de minute. Se consumă dimineaţa pe stomacul gol.

 

Bătăturile

Bătăturile sunt o afecţiune ce apare atât la femei, cât şi la bărbaţi, dar cu precădere la femei din cauza încălţămintei neadecvate sau a tocurilor. Pentru aceasta sunt remedii din cele mai diverse, precum ceaiurile sub formă de cataplasme.

Puteţi face ceai de frunze de urechelniţă (două linguri de frunze la 200 ml de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi), sau un decot de frunze de păducel (la 200 ml de apă, 3 linguri de frunze se fierb 15 minute şi se lasă acoperit 10 minute) pe care le puteţi aplica în formă de comprese. De asemenea, cataplasmele cu usturoi ras aplicat seara fac minuni. Aplicaţi în fiecare seară, lăsaţi să acţioneze toată noaptea, vreme de două săptămâni.

Citeste si:  Dieta sănătoasă cu buget mic

 

Celulita

Celulita este o afecţiune foarte des întâlnită la femei, provocându-le chiar discomfort la nivel psihic şi senzaţia că sunt neatractive. Celulita este, de fapt, o inflamaţie a ţesutului celular, în urma unei depuneri de grăsime ce obligă pielea să se întindă.

Pentru celulită puteţi consuma ceai de plantă de păpădie (30 grame de plantă la un litru de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi), ceai de frunze de anghinare (10 grame de plantă la un litru de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi), ceai de rădăcină de mărar (10 grame de plantă la 250 ml de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi). Se pot consuma câteva căni pe zi înainte de mesele principale.

 

Cistita

Cistita este o afecţiune ce apare la femei şi reprezintă o afecţiune a vezicii urinare, astfel că simptomele sunt arsurile la urinare, urinările dese, puroi sau sânge în urină. Pentru a trata această afecţiune, puteţi face băi de şezut, astfel – în zece litri de apă clocotită puneţi câte o mână de flori de iarbă neagră, o mână de flori şi capsule de mac, o mână de mătase de porumb, o mână de rădăcini rase de nalbă mare şi o mână de frunze de pătlagină.

Citeste si:  Preţul pentru înlăturarea bulinei roşii - peste 99 de euro/mp

Lăsaţi acest extras la macerat timp de cinci ore, după care puneţi extrasul într-un vas curat. Din acest extras, turnaţi 250 ml într-un lighean în care sunt deja doi litri de apă clocotită şi faceţi băi de şezut vreme de o săptămână.

Dar puteţi, de asemenea, să beţi ceai de codiţe de cireşe (8 grame de plantă la un litru de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi), ceai de mătase de porumb (30 grame de plantă la un litru de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi) sau ceai de codiţa şoricelului (2 linguri de flori la jumătate de litru de apă clocotită, lăsaţi la infuzat vreme de 10 minute, strecuraţi şi răciţi).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata