Toate pârtiile din Poiana Braşov vor fi deschise de miercuri

37

Toate pârtiile de pe Domeniul schiabil din Poiana Braşov – Sulinar, Lupului, Drumul Roşu, Subteleferic, Ruia, Stadion şi Bradul – vor fi deschise de miercuri, se precizează într-un comunicat transmis luni de biroul de presă al primăriei Braşov.

Luni, se schia în condiţii foarte bune pe pârtia Lupului – partea superioară, până la telescaunul Ruia – şi pe pârtiile Sulinar, Drumul Roşu, Ruia, Bradul şi Stadion.

După ninsoarea din ultimele zile se lucrează pentru amenajarea pârtiilor Subteleferic şi partea inferioară a pârtiei Lupului, astfel că, de miercuri, vor fi funcţionale toate pârtiile.

Citeste si:  Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Stratul de zăpadă măsoară 60 de cm în Masivul Postăvarul şi 50 de cm pe pârtia Bradul, iar în staţiunea Poiana Braşov peste 25 de cm.

Telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiul Bradul şi banda snowpark Bradul, au fost luni funcţionale.

Reprezentanţii Domeniului schiabil din Poiana Braşov precizează că, în urma ninsorii căzute, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă s-au îmbunătăţit substanţial., fiind dintre cele mai bune de la deschiderea sezonului de iarnă, din luna decembrie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata