Remus Vulpescu, numit administrator provizoriu la Transgaz

Consiliul de Administraţie al Transgaz a decis, la finele săptămânii trecute, numirea lui Remus Dumitru Vulpescu în funcţia de administrator provizoriu al societăţii, post devenit vacant după ce Neacşu Vlad Nicolae, membru neexecutiv independent în CA, a renunţat la mandat, se arată într-un raport remis luni Bursei de Valori Bucureşti.

Remus Vulpescu va ocupa acest post provizoriu, până la întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Transgaz.

De asemenea, conform raportului, începând din 24 ianuarie Remus Vulpescu a renunţat la calitatea de reprezentant al statului în AGA Transgaz.

Societatea Naţională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaş a fost înfiinţată prin Hotărârea nr. 334/28 aprilie 2000 a Guvernului României, prin desprinderea de Romgaz în vederea restructurării şi separării extracţiei, transportului, depozitării şi distribuţiei gazelor naturale (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.