Totul despre ceai

54

Produs de origine vegetală, din grupa stimulentelor naturale, ceaiul se obţine din mugurii, florile şi frunzele tinere ale arborelui de ceai – Camellia sinensis, cu toate varietăţile sale – care au fost supuse răsucirii, fermentării şi uscării.

Arborele de ceai este o plantă persistentă care creşte spontan, mai ales în zonele tropicale şi subtropicale şi se cultivă în Asia (Bangladesh, China, Japonia, India, Indonezia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Taiwan, Vietnam), Africa (Ruanda, Camerun, Mauritius, Kenya, Zimbabwe), America de Sud (Argentina, Brazilia), în regiunea Mării Caspice şi a Mării Negre (Georgi, Iran, Turcia).

Două varietăţi principale ale plantei sunt cultivate: varietatea cu frunze mici de China (C. sinensis sinensis) şi cea cu frunze mari de Assam (C. sinensis assamica). Arborele poate atinge 7-12 m înălţime dar, pentru obţinerea unor recolte mari de frunze, talia acestui arbore este controlată prin tăieri speciale, ajungându-se la un arbust care nu depăşeşte 1 m.

Citeste si:  Roci de pe Marte, "copie exactă" a celor din Australia

Compoziţia chimică a ceaiului variază în funcţie de recoltă, condiţiile pedoclimatice şi metoda de prelucrare. Ca şi cofeina din cafea, theina conţinută în ceai este un alcaloid care excită sistemul nervos, făcând să dispară senzaţia de oboseală. Frunzele tinere de ceai conţin theină în cantităţi mai mari decât cele mature şi ceaiul obţinut din ele este de calitate superioară.

În funcţie de tipul de oxidare a frunzelor, există patru tipuri principale de ceai: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong şi ceaiul negru.

Citeste si:  Dan Mihai Toader, fost director al Poştei Române, condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare

În ceea ce priveşte ceaiul negru, după ce sunt culese, frunzele sunt supuse unei operaţiuni de ofilire, care face ca apa să se evapore, devenind moi. După ofilire, frunzele sunt răsucite în maşini speciale, operaţiune prin care se elimină sucul celular şi se produce ruperea frunzelor. Frunzele de ceai sunt din nou sortate şi fermentate timp de 3-6 ore. În timpul fermentării, frunzele de ceai îşi schimbă culoarea din verde în brun-roşcat şi capătă aroma caracteristica ceaiului. Urmează apoi uscarea în condiţii speciale, pentru a nu-şi pierde aroma.

De cealaltă parte, ceaiul verde are gustul amărui, astringent şi provine din frunzele care îşi păstrează clorofila şi substanţele tanante, rămânând de culoare verde, întrucât nu au fost supuse tratamentului de ofilire şi fermentare. După recoltare, frunzele sunt tratate câteva minute în vapori fierbinţi de apă, pentru distrugerea enzimelor, iar apoi răcite şi uscate. Din ceaiul verde se obţine o infuzie plăcută, aromată, colorată în galben deschis.

Citeste si:  Ceaiul verde poate stopa dezvoltarea cancerului de prostată

Pentru a obţine ceaiul alb, mugurii şi frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării şi deshidratarea. Frunzele nu sunt lăsate să se veştejească, nu sunt rulate şi nici lăsate la oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile iniţiale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata