Ploi şi inundaţii record în Marea Britanie

15

Regiunile de sud şi sud-est al Angliei sunt afectate de cele mai mari inundaţii din ultimii 20 de ani şi au cunoscut cea mai ploioasă lună ianuarie din 1910 încoace, a indicat joi Met Office, serviciul britanic de meteorologie, relatează AFP şi BBC.

În sudul Angliei, din districtul East Devon până în Kent, cantitatea de precipitaţii căzută în ianuarie – 175,2 mm – a fost dublă faţă media obişnuită a lunii, ceea ce înseamnă depăşirea recordului din ianuarie 1988 de 158,2 mm, a precizat Met Office.

Citeste si:  SUA previne majorarea tarifelor amenințate în lupta Airbus a UE

Astfel, în această regiune se înregistrează deja cea mai umedă iarnă din 1995 – cu 369,7 mm de precipitaţii, aproape cât în două luni obişnuite de primăvară.

În acelaşi timp, în sud-vestul Angliei, la 28 ianuarie au fost înregistraţi 222,6 mm de ploaie, adică a cincea lună ianuarie cea mai ploioasă cunoscută până acum, recordul datând din ianuarie 1948, cu 244,3 mm.

Precipitaţiile abundente, asociate cu temperaturi mai ridicate decât de obicei – în medie de plus 1,2 grade Celsius – au generat cele mai importante inundaţii din ultimele două decenii. În zona de coastă Sommerset Levels, o suprafaţă de circa 11.500 de hectare a fost acoperită cu 65 milioane metri cubi de apă, determinând mobilizarea armatei pentru a ajunge în localităţile acoperite de ape.

Citeste si:  Sinistraţii din Brăila cazaţi la Lacu Sărat au făcut grătare cu băncile din staţiune

Militarii au fost chemaţi să construiască diguri din saci de nisip şi să contribuie la drenarea râurilor imediat ce apele se vor retrage. Ar putea fi de asemenea desfăşurate vehicule amfibie.

Este de aşteptat ca ploile să continue şi vineri, cu niveluri estimate între 20 şi 40 mm, în funcţie de regiune. La sfârşitul săptămânii, vântul puternic ar putea determina valuri puternice pe coasta de vest a ţării, mai avertizează meteorologii. În acelaşi timp, în regiuni din centrul Scoţiei şi nordul Angliei sunt aşteptate, vineri, căderi de zăpadă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata