- Dragobetele (24 februarie)
Pentru români, sărbătoarea ”Dragobetelui”, o sărbătoare tradiţională şi veche românească, este înlocuită în ultimul timp cu sărbătoarea occidentală ”Sf. Valentin”.
Numele ”Dragobete” vine de la ”beat de dragoste” şi se mai numeşte ”Sfântul Ion de primăvară”, cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-Florea sau ”Granguru” pentru că acum are loc nunta păsărelelor din pădure. Pentru a-şi atrage perechea, Graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuţ strălucitor.
Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăză, vei fi harnic tot anul. Acesta este momentul în care cete de fete şi flăcăi ”fac Dragobetele”, pornind în lume chiuind şi hăulind pentru a culege ghiocei şi viorele. Tinerii schimbă vorbe de dragoste între ei, sperând să fie iubiţi de toţi pe tot parcursul anului. În plus, ei practicau un obicei de iniţiere premaritală cu scopul de a se feri de farmece şi făcături de urât.
Dragobetele este, pentru români, o făptură mitica (asimilată cu Eros), care personifica logodna animalelor şi, prin extensie, a fetelor şi băieţilor. Această sărbătoare patronată de Dragobete este asociată cu momentul în care animalele devin fertile. Gospodinele dau păsărilor domestice, în ziua de 24 februarie, hrana considerată afrodisiacă.
Dragobetele, personificare magică a iubirii, era însoţit de zâne numite ”Dragostele”. Soli ai destinului şi ai evenimentelor implacabile, acestea îl pândeau pe om pe cele mai neaşteptate cărări ale vieţii. Ele cunoşteau anume cuvinte de dragoste pe care le şopteau tinerilor îndrăgostiţi pentru a-şi atrage iubirea dorită. Pentru a avea efect, nimeni în afară de urechea fiinţei iubite nu trebuia să audă aceste şoapte de dragoste. În aceste şoapte, se regăseau cuvinte ca: dragoste, dor, drag, inima şi numele persoanei iubite. Toate aceste gesturi şi vorbe de dragoste constituiau, în acelaşi timp, practici benefice pentru sănătatea şi echilibrul energetic al organismului.
Altă cerinţă a Dragobetelui era jurământul de a nu se minţi unul pe altul, jurământ pe care şi-l făceau pentru tot anul îndrăgostiţii sau prietenii deveniţi fraţi de cruce cu ocazia ritualurilor de înfrăţire practicate în această zi.
- Zorilă, Prânzul mic, Faptul zilei, Amiaza, La toacă, Noaptea
Steaua Sirius din constelaţia Câinele Mare, singurul astru nocturn vizibil cu ochiul liber după ivirea zorilor, este numită de popor Zorilă. Vara, în timpul muncilor agricole, lumina lui Zorilă se îngână cu lumina zorilor de zi (Muntenia, Moldova).
Reperul pentru aprecierea timpului diurn care indică, pe timpul verii, orele 8-9, este numit de ţărani prânzul mic (prânzişor, prânzuţ). La prânzul mic, soarele urcă trei suliţe pe cer, ceea ce reprezintă a treia parte din urcuş.
Faptul zilei este un moment pentru aprecierea timpului matinal, sinonim cu dis-de-dimineaţă şi dimineaţa. Faptul zilei are durata timpului scurs între Răsărit şi Prânzul Mic, când Soarele urcă o suliţă pe cer.
Momentul culminaţiei superioare a Soarelui este numit de romani amiază, termen cu o bogată sinonimie zonală (namiază, prânz bun, la cruce, crucea-amiezii, în răscruce, în răscrucea cerului). Amiaza este miezul zilei şi corespunde cu aproximativ ora 12. Conform tradiţiei populare, la amiaza Soarele isprăveşte urcuşul, se odihneşte o clipă, mănâncă un colac sau o prescură, bea un pahar de vin şi începe coborâşul. Asemănător Soarelui, truditorul ogorului trebuie să întrerupă şi el lucrul ca să mănânce.
Momentul diurn marcat de apropierea Soarelui de linia orizontului este numit La toacă pentru că atunci se bate toaca la biserică pentru a vesti sărbătoarea din a doua zi. La auzul toacei, ţăranul făcea semnul crucii şi înceta aratul sau săpatul pământului pentru a se odihni.
Noaptea este timpul scurs între lăsatul serii şi ivirea zorilor: până la Miezul Nopţii, e populată de forţe malefice (Iele, Strigoi, Moroi, Rusalii, Valve, Muma Pădurii etc.) şi apoi, până la ziuă, de forţele benefice. Orele nopţii sunt marcate de poziţia pe cer a diferiţilor aştri, iar pe timp noros de primul, al doilea şi al treilea cântat al cocoşilor. Noaptea este timpul nefast activităţilor productive, dar foarte favorabil pentru odihnă şi practici magice (aflarea ursitei, vrăjile „de făcut”, culegerea mătrăgunei, descoperirea comorilor, destrigoirea morţilor din cimitire, citirea în stele şi altele).