Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului se marchează la 4 februarie, militându-se, cu acest prilej, pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva bolii.

În 2014, Uniunea internaţională pentru controlul cancerului (UICC) lansează sloganul ”Demontarea miturilor” şi recomandă focalizarea manifestărilor asupra obiectivului 5 din Declaraţia Mondială Împotriva Cancerului, ”Spulberaţi miturile dăunătoare şi ideile preconcepute despre cancer”. Creşterea nivelului de educaţie şi al gradului de conştientizare în ceea ce priveşte cancerul pot duce la schimbări pozitive la nivelul individului, comunităţii şi al politicilor, astfel încât preocuparea pentru combaterea cancerul să fie permanentă.

La nivel mondial, campania îşi va concentra mesajele asupra demontării următoarelor patru mituri referitoare la cancer: ”nu este nevoie să vorbim despre cancer”, ”nu există semne sau simptome pentru cancer”, ”nu pot face nimic în privinţa cancerului” şi ”nu am dreptul la îngrijiri pentru cancer”.

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.

Citeste si:  Chavez atrage atenţia împotriva oricărei încercări de destabilizare a ţării în absenţa sa

Carta de la Paris a stabilit data de 4 februarie a fiecărui an pentru marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului. UICC este responsabil pentru coordonarea manifestărilor din această zi, fiind sprijinit de diverşi parteneri şi organizaţii, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Cancerul este una dintre cauzele principale de deces în întreaga lume, potrivit OMS, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc.

În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer. În prezent, 7,6 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului în întreaga lume, iar, dintre aceştia, 4 milioane mor prematur (cu vârste între 30-69 de ani). 1,5 milioane de persoane, care suferă de această boală, ar putea fi salvate, dacă ar fi luate măsuri decisive pentru a atinge obiectivul OMS ”25 by 25”: reducerea deceselor premature prin boli netransmisibile cu 25% până în anul 2025. Cele mai afectate sunt ţările în curs de dezvoltare. La nivel mondial, este estimată o creştere a îmbolnăvirilor ajungând la 19,3 milioane de cazuri (pe an) în 2025, comparativ cu 14,1 milioane în 2012.

Citeste si:  A murit actorul Ed Lauter

În România, conform Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătatea Publică, în perioada ianuarie-iunie 2013, s-au înregistrat 31.186 cazuri noi de cancer comparativ cu 28.598 cazuri noi de cancer, în aceeaşi perioadă a anului 2012. O statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii publicată în 2011 a situat România pe locul 47 din 50 de ţări, în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori).

Țara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani. Conform OMS, rata mortalităţii prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor UE Aceasta se explică în primul rând prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă.

Citeste si:  Extravaganţe de milionari

Uniunea internaţională pentru controlul cancerului este un consorţiu mondial, care are ca membre peste 800 de organizaţii, care luptă împotriva cancerului, din peste 155 de ţări. UICC a organizat pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului în 2006. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close