Senatorii au aprobat abrogarea articolului 276 din Codul penal

Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de lege privind abrogarea articolului 276 din Codul penal, iniţiat de mai mulţi parlamentari, în mare parte liberali.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, articolul 276 din legea nr. 286/2009 privind Codul penal, având titlul marginal „presiuni asupra justiţiei”, incriminează „fapta unei persoane care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida”.

Citeste si:  Cristina Guseth - propusă ministru al Justiţiei

Potrivit sursei citate, sancţiunea ce se poate aplica este închisoarea de la trei luni la un an sau amendă.

Iniţiatorii proiectului consideră că, prin formularea amintitului articol, „declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală”.

Acest fapt, spun iniţiatorii, nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare.

Totodată, aceştia reamintesc faptul că libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituţie.

Citeste si:  Raportul MCV va fi adoptat şi prezentat miercuri de Comisia Europeană

Senatul a adoptat proiectul de lege cu 107 voturi pentru, cinci voturi împotrivă şi zece abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul urmând a fi transmis Camerei Deputaţilor.

Comisia Juridică din Senat a dat, luni, vot favorabil abrogării articolului nr. 276 din Codul penal.

„Comisia a stabilit şi a dat un vot pe un raport favorabil unui text, unui proiect de lege, iniţiat de colegi parlamentari, care vizează abrogarea unui articol din Codul penal, respectiv articolul care îi privea pe cei din media care în timpul proceselor ar fi exprimat puncte de vedere neargumentate, nefundamentate şi nereale vis-a-vis de obiectul unei asemenea cauze. Votul a fost unanim în sensul abrogării acestui articol. Raportul Comisiei este în acest sens”, a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru, luni, la finalul şedinţei Comisiei juridice.

Citeste si:  A venit sfârşitul ziarelor?

Premierul Victor Ponta le-a solicitat, luni, senatorilor PSD să voteze în această săptămână proiectul de lege privind abrogarea articolului nr. 276 din Codul penal.

Ponta a explicat că reprezentanţii mass-media consideră că respectivul articol de lege ar putea crea premisele unor eventuale abuzuri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata