Amenzi de peste 90.000 de lei, aplicate în sectorul 2 celor care nu au îndepărtat ţurţurii din dreptul imobilelor

Poliţiştii locali au aplicat în sectorul 2 de joia trecută până miercuri amenzi de peste 90.000 de lei celor care nu au îndepărtat ţurţurii din dreptul imobilelor pe care le deţin, a informat Biroul de Presă al Primăriei acestei zone administrative.

„Echipele de control ale Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 au efectuat controale şi au aplicat 452 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 91.600 de lei persoanelor fizice şi juridice de pe raza sectorului 2 care nu şi-au curăţat ţurţurii de pe imobilele pe care le deţin”, relevă sursa citată.

Pe de altă parte, Biroul de Presă al Primăriei sectorului 6 a anunţat că în urma controalelor efectuate în intervalul 1-4 februarie au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 600 de lei.

Poliţia Locală Sector 6 a desfăşurat o amplă acţiune de informare a asociaţiilor de locatari şi a agenţilor economici pentru a preveni producerea de accidente prin desprinderea ţurţurilor de pe acoperişurile imobilelor.

Nu în ultimul rând, de pe 28 ianuarie până miercuri în sectorul 1 au fost date două amenzi de 400 de lei şi formulate şase somaţii în vederea îndepărtării ţurţurilor, a informat Biroul de Presă al Primăriei acestei zone administrative.

Potrivit hotărârii CGMB nr.120/2010, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca pe timp de iarnă să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, sediilor de firmă, curţilor sau terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pentru trecători.

La imobilele în care la parter funcţionează societăţi comerciale sau prestatori de servicii aceste obligaţii le revin acestor unităţi pe timpul funcţionării lor.

Ignorarea respectivelor prevederi de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile se încadrează între 500 şi 2.000 de lei (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.