Niţu: Ancheta privind accidentul aviatic are în vedere funcţii ce atrag competenţa PÎCCJ, posibil şi miniştri

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, 6 februarie, că ancheta privind accidentul aviatic din Apuseni are în vedere şi anumite funcţii care atrag competenţa PÎCCJ, fiind posibil să fie vizaţi şi miniştri.

”Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei parchetelor militare a PÎCCJ, pentru că, în opinia lor, au apărut elemente de natură a ne duce la concluzia că ar putea fi indicii în legătură şi cu responsabilitatea altor persoane în strânsă legătură cu decesul celor două persoane. (…) Teoretic putem spune că ancheta are în vedere şi anumite funcţii care atrag competenţa PÎCCJ”, a afirmat Niţu, la venirea la CSM.

Citeste si:  Sărbători religioase - 7 martie

Întrebat dacă este vorba de miniştri, Niţu a răspuns afirmativ. Referitor la şeful STS el a precizat că nu e nimeni vizat în mod personal, adăugând că anchetatorii vor verifica acele aspecte care au legătură şi cu o eventuală responsabilitate a altor persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata