Cei trei români răniţi în accidentul rutier din Ungaria nu prezintă leziuni grave

Cei trei români răniţi în urma accidentului rutier în care a fost implicat un autocar românesc vineri seară în Ungaria, doi adulţi şi un minor, nu prezintă leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol, informează Ministerul Afacerilor Interne după evaluarea efectuată la faţa locului în cele două spitale din Pecs şi Mohacs, unde au fost transportaţi răniţii.

Accidentul s-a produs pe autostrada M6, în judeţul Baranya, din sudul Ungariei. Conform agenţiei ungare de presă MTI, autocarul a rupt parapetul autostrăzii şi a căzut într-un şanţ adânc de 10 metri.

Citeste si:  Leul şi forintul au înregistrat în primul semestru cele mai mari deprecieri faţă de euro

Într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe se precizează că, din cei 29 de pasageri, 22 au suferit răni şi au fost transportaţi de urgenţă la spitale din apropiere pentru a primi îngrijiri medicale.

Autocarul a plecat vineri de la Băile Homorod şi aveau ca destinaţie localitatea Pecs, din Ungaria. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata