Ministrul Economiei: Nu mi-am dat demisia; voi demisiona luni, la prima oră

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat, vineri, 7 februarie, că nu şi-a dat încă demisia din funcţie, iar înlocuirea sa cu Teodor Atanasiu este o mutare pentru un suflu nou la guvernare.

„Nu am demisionat. Nu mi s-a reproşat nimic. Este o schimbare politică. S-a dorit ca noile mutări de azi să dea un suflu nou. S-a dorit o echipă nouă, mai compatibilă între personalităţile care o compun”, a explicat Gerea, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că luni la prima oră îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Economiei şi că nu are nimic să-i reproşeze preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu.

Citeste si:  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Preşedintele PNL a declarat, vineri, că liberalii Klaus Iohannis, Eugen Nicolăescu, Cristian Buşoi şi Teodor Atanasiu au fost validaţi de conducerea partidului pentru a ocupa portofoliile de la Ministerul de Interne, al Finanţelor, Sănătăţii şi Economiei.

„În urma demisiei colegilor noştri, Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Eugen Nicolăescu şi Andrei Gerea, BPN a discutat propunerile pe care le-am făcut şi votul a consacrat următoarele nominalizări pe care PNL le face pentru ocuparea acestor posturi în Guvern: Klaus Iohannis la Ministerul de Interne şi viceprim-ministru, Eugen Nicolăescu la Finanţe Publice, Teodor Atanasiu la Economie şi Cristian Buşoi la Ministerul Sănătăţii”, a spus Antonescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata