Băsescu: România ar fi trebuit să intre în Schengen în toamna lui 2012

România ar fi trebuit să intre în Spaţiul Schengen în toamna anului 2012, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza evenimentelor care au avut loc în vara acelui an, a declarat preşedintele Traian Băsescu duminică, la Cluj, în cadrul unei dezbateri organizate de Fundaţia Mişcarea Populară despre statul de drept.

„În ceea ce ne priveşte vreau să ştiţi că, fără a face politică, România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012. Ştiţi foarte bine că orice declaraţie pe care o fac, în următoarele 30 de minute este în toate cancelariile occidentale. Şi atunci vă spun următorul lucru. În vara anului 2012 era stabilit ca în toamnă România să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi frontierele maritime, urmând faza a doua, frontierele terestre. Din păcate, evenimentele de la noi din vara anului 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii, practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, la judecători, atacurile la procurori au fost de natură să ne descalifice”, a afirmat Băsescu.

Citeste si:  Rompetrol a redus preţurile la carburanţi

El a adăugat că cei care au avut de pierdut din toate aceste evenimente care au îndepărtat România de aderarea la Spaţiul Schengen au fost românii, în primul rând ca şi credibilitate, dar şi din punct de vedere economic.

„Au pierdut enorm. În primul rând în credibilitate şi în al doilea rând economic. Gândiţi-vă la cozile de camioane care sunt în frontiera ungară, cât câştig ar fi pentru economie dacă nu am avea acele cozi la controlul pe care îl fac ungurii la mijloacele de transport româneşti, fie că sunt trenuri, fie că sunt camioane”, a spus Băsescu, care a precizat că, într-adevăr, din punct de vedere al deplasării cetăţenilor cu avionul dintr-o ţară în alta nu sunt probleme, însă la Otopeni terminalele marcate cu „Schengen” stau în continuare acoperite cu pânză fără să poată fi folosite, aşa cum ar fi fost posibil încă din 2012.

Citeste si:  Băsescu: Marea problemă a României sunt locurile de muncă

„O să înţelegeţi că toţi avem o problemă. Toţi avem o problemă datorată în primul rând acţiunilor politice ale unei majorităţi care nu este interesată în atingerea standardelor înalte pe care le reclamă calitatea de membru a Uniunii Europene”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a spus că este obligaţia sa să dea un semnal puternic spre populaţie, în primul rând, de a-şi mări exigenţa faţă de comportamentul oamenilor politici. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata