O familie a atras mai multe fonduri europene pe cercetare decât întreaga Românie în şapte ani

16

De ce credeţi că cercetătorii din România nu au reuşit să obţină nici un grant  european?

R.B.: România nu se află în circuitul internaţional al stagiilor postdoctorale. În Occident, spre exemplu, un cercetător îşi face doctoratul la Amsterdam, apoi este acceptat într-un stagiu postdoctoral la o universitate din Paris, mai urmează un alt stagiu postdoctoral în Germania şi la capătul acestui ciclu poate obţine un post permanent de profesor sau cercetător în Italia. România nu se află în acest circuit ştiinţific. În România nu prea există resurse financiare pentru a susţine stagii postdoctorale pentru străini.

Pentru un om de ştiinţă străin, a veni într-un stagiu postdoctoral în România este riscant, pentru că nici un alt cercetător nu a făcut-o înainte. E ca şi cum s-ar duce în Mongolia sau Thailanda. În plus, pentru a rămâne în circuit, un postdoc are nevoie să colaboreze intens cu cercetătorii permanenţi locali, şi nu strică nici să obţină o scrisoare de recomandare de la un profesor faimos. La momentul actual în România asta e destul de greu.

Pleacă cercetătorii români cu un handicap?

R.B.: Un român care depune un proiect excelent pentru un grant ERC va trebui să dovedească faptul că îşi va putea forma o echipă de cercetători străini care să lucreze la Bucureşti într-un stagiu postdoctoral. Şi nu va putea. Astfel că va lua mai puţine puncte la evaluarea proiectului. Dacă vrei să lucrezi doar cu o echipă de oameni de ştiinţă din România s-ar putea să nu găseşti oamenii potriviţi. În domeniul meu, studiul găurilor negre în teoria stringurilor, cu siguranţă nu îi vei găsi. Românii care au avut proiecte bune şi viziune şi au avut şansa să rămână în străinătate, au făcut-o. Dacă s-au întors, au făcut-o doar din motive personale.

Citeste si:  Raport CSM: Se impune desfiinţarea instanţelor militare; nu sunt respectate garanţiile de independenţă şi imparţialitate

Ce alte măsuri trebuie luate pentru ca banii europeni să vină în România?

R.B.: Posturile universitare româneşti ar trebui deschise pentru străini. De exemplu, pentru posturile de lectori ori conferenţiari să poată candida şi străini. În laboratorul unde activez eu, opt cercetători din cei 60 pe care îi avem au obţinut burse ERC, dar doar doi dintre ei sunt francezi. Eu, la rândul meu, în echipa mea nu am angajat nici un postdoc francez, nu pentru că nu am vrut, ci pentru că nu am găsit oameni potriviţi. În echipa mea vorbim engleza, iar eu franceză vorbesc mai mult cu personalul administrativ.

Prin comparaţie, universităţile din Franţa unde sistemul a rămas relativ mai închis faţă de străini, precum Bordeaux, Toulouse sau Orsay, au o rată de succes de zece ori mai mică. O altă măsură ar reprezenta-o scăderea birocraţiei. Care e destul de mare şi în Franţa. Eu pierd cam o oră pe zi pentru chestiuni birocratice. Nimeni nu ar trebui să se uite la un om de ştiinţă ca la  cineva al cărui singur scop în viaţă esta să îşi tragă bani dintr-o diurnă şi care, în concluzie, trebuie verificat la milimetru pentru orice face.

Citeste si:  CNADNR a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru tronsonul Suplacu de Barcău - Borş al Autostrăzii Transilvania

 La ce nivel trebuie să fii pentru a primi o bursă europeană?

R.B.: Când soţia mea a aplicat pentru a obţine un grant ERC, membrii comisiei i-au cerut să raspundă la întrebarea: „Ce problemă de nivelul Premiului Nobel intenţionezi să rezolvi cu această bursă?”. ERC îţi cere să ai o viziune ştiinţifică şi o strategie clară pe care să o urmezi.

 V-aţi întoarce în România?

R.B.: Mi s-a propus să încerc să obţin un post la Institutul de Fizică de la Măgurele în paralel cu cel din Franţa. Nu s-a materializat. Eu am plecat de mult din ţară şi mi se pare că, de atunci, România s-a schimbat foarte mult şi, din păcate, în rău. Oamenii sunt agresivi, egoişti şi acum nesimţirea e afişată ostentativ. Eu am trăit mult în SUA şi, da, poate oamenii de acolo sunt mai reci, mai artificiali decât în România. Dar nu aş putea trăi definitiv în Bucureşti.

 

  • Cercetare în familie

Pe Cristina a întâlnit-o la Boston. Răzvan era la MIT, iar Cristina studia la Harvard. S-au căsătorit, iar acum au o fetiţă. Răzvan Bena spune că cel mai dificil le-a fost să obţină amândoi poziţii de profesor în acelaşi loc. Cristina lucrează în fizica solidului, la început la Universitatea din Orsay şi acum la CEA-Saclay, iar în 2011, la doi ani după Răzvan, a primit, la rândul ei, o bursă ERC în valoare de  un milion de euro, în care studiază nanotuburile de carbon, izolanţii topologici şi grafenul. „Nu ne consultăm pe teme de fizică, îi mai explic unele lucruri ce ţin de întocmirea unor bugete sau contracte.”

Citeste si:  A fost Joe Biden prea tandru cu soţia noului ministru american al apărării? (VIDEO)

Răzvan Bena ne explică faptul că programul lor începe la birou la ora 9 şi se sfârşeşte la ora 17, când trebuie să îşi ia fetiţa de la şcoală. „Într-un fel, sistemul academic francez nu te lasă să munceşti mai mult. Şi e suficient. În weekend muncim doar dacă avem un proiect urgent. La sfârşit de săptămână ne odihnim, ieşim la plimbare, mergem la biserică, ne vedem prietenii români.”

Răzvan Bena s-ar bucura dacă fetiţa le-ar călca pe urme, dar nu cu orice preţ:  “Noi am fost nişte copii foarte împinşi de la spate de părinţi şi de sistem. De prin clasa a VI-a am participat amândoi la olimpiade şi nu am vrea să procedăm la fel cu fiica noastră”.

Franţa are o puternică conexiune cu România. Din punctul de vedere al şcolii româneşti, ea este văzută foarte bine. Nu contează prea mult faptul că facultatea din care provii este mai slab cotată. Au obţinut granturi ERC universităţi din Lecce sau Nottingham  care nu sunt mai bune decât cele din România. Doar că Italia şi Anglia se află în circuitul ştiinţific internaţional.“

Citește și
1 Comentariu
  1. Dan spune

    Noi avem multi cu doctorat ,si le este rusine sa ceara bani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata