Ziua Siguranţei pe Internet

Internetul este parte din viaţa noastră de zi cu zi. Fie că este vorba de postarea unei poze haioase de vacanţă, studierea unui nou proiect sau plata facturilor on-line, el ne ajută să facem lucrurile pe care le dorim şi cum dorim. De aceea este necesar să aven un mediu on-line sănătos şi sigur.

Aflată la ediţia a XI-a, Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) este marcată în acest an la 11 februarie şi sărbătorită în aproximativ 65 de ţări din întreaga lume, încurajând utilizarea responsabilă a tehnologiilor şi serviciilor on-line.

Prin marcarea acestei zile, se urmăreşte promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.

Citeste si:  Comercianții cu amănuntul se tem deja de „shipageddon” de sărbători din SUA; acum urmează vaccinurile

În România, Ziua Siguranţei pe Internet a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar de atunci se sărbătoreşte în fiecare an prin două evenimente naţionale: un concurs naţional adresat tuturor elevilor din ţară, şcolilor, grădiniţelor şi voluntarilor şi o conferinţă de presă în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte participante la concurs.

Tema concursului pentru Ziua Siguranţei pe Internet din acest an este „Să creăm împreună un internet mai bun!” şi îşi propune să crească nivelul de conştientizare în rândul copiilor, tinerilor, profesorilor şi părinţilor cu privire la oportunităţile pe care Internetul le oferă şi să identifice comportamente prin care utilizatorii pot crea un mediu online mai bun, propunând modalităţi inovative prin care pot contribui la atingerea acestui scop. În acest an competiţia cuprinde noi categorii speciale: Profesorul Anului, Școala Anului, Voluntarul Anului şi Grădiniţa Anului, urmărindu-se premierea celor mai implicate persoane şi instituţii în promovarea şi asigurarea unei activităţi online responsabile pe tot parcursul anului 2012.

Citeste si:  Un documentar al lui Spike Lee despre Michael Jackson disponibil pe piaţă în februarie

În România, evenimentele dedicate Zilei Siguranţei pe Internet sunt organizate şi promovate de Consorţiul Sigur.info format din Organizaţia Salvaţi Copiii, în calitate de coordonator naţional al proiectului Positive Media şi Focus — Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.

Consorţiul a fost iniţiat în 2007 şi are ca scop dezvoltarea proiectului Sigur.info, în cadrul programului european multianual de promovare a utilizării, în condiţii de mai mare siguranţa a Internet-ului şi a noilor tehnologii online Safer Internet Plus.

Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) se desfăşoară anual în luna februarie, sub egida reţelei europene „INSAFE” — European Safer Internet Network, în colaborare cu Uniunea Europeană, în cadrul programului ”Safer Internet Plus” al Comisiei Europene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata