Inundaţii în Marea Britanie: Mobilizare generală, însă tardivă

Mobilizarea era vizibilă miercuri în zonele inundate din Marea Britanie, după ce premierul David Cameron, care a fost dur criticat pentru ritmul lent al operaţiunilor de salvare, a dispus dislocarea de fonduri de urgenţă pentru ajutorarea sinistraţilor, în timp ce noi precipitaţii abundente sunt aşteptate în ţară, informează AFP.

 În timp ce o parte din sud-vestul Marea Britanii se află sub ape de la Anul Nou şi inundaţiile au ajuns până aproape de Londra, ploile şi rafalele de vânt cu viteza de până 160 km/h stârnesc îngrijorări în legătură cu o deteriorare în continuare a situaţiei.

Citeste si:  Regina Elisabeta a II-a împlineşte 89 de ani

Paisprezece alerte de inundaţii severe, însemnând un risc de decese, s-au menţinut în Berkshire şi Surrey, două regiuni din vestul Londrei.

Circa 2.000 de militari au fost dislocaţi pentru a construi diguri cu ajutorul sacilor de nisip şi pentru a oferi ajutor sinistraţilor, a declarat generalul Patrick Sanders, responsabil de coordonarea efortului militar. ‘Alte câteva mii’ vor fi mobilizaţi în cazul în care va fi nevoie, a adăugat el.

Creşterea nivelului Tamisei ameninţă peste o mie de locuinţe, la 20 de kilometri de capitală. Mai multe persoane au fost evacuate în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Staines, în apropiere de aeroportul Heathrow, în timp ce aproape 6.000 de case au fost inundate în întreaga ţară de la începutul celei mai ploioase ierni din ultimii 250 ani în unele regiuni din Regatul Unit.

Citeste si:  Ucraina vrea manevre internaţionale pe teritoriul său în acest an, cu participarea SUA, Poloniei, României şi R.Moldova

Premierul David Cameron, care a convocat o nouă reuniune interministerială de criză miercuri dimineaţă, a avertizat că lucrurile riscă să se agraveze.

Potrivit experţilor, unele zone vor trebui să aştepte până în luna mai pentru ca terenurile să se usuce. Această perspectivă este foarte descurajantă pentru sinistraţi, şi mulţi dintre ei au afirmat că şi-au pierdut răbdarea să mai aştepte o reacţie politică şi ajutor din partea armatei. În regiunile din sud-vest, unde mai multe sate sunt rupte de lume de peste o lună, oamenii s-au plâns că a fost nevoie ca apele să ajungă aproape de Londra pentru ca guvernul să reacţioneze în cele din urmă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata