Preşedintele CJ Prahova, cercetat în libertate sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri luarea măsurii controlului judiciar faţă de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

În acelaşi dosar magistraţii au impus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile în cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova. Decizia nu este definitivă, iar DNA a anunţat că va face recurs.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a părăsit miercuri, în jurul orei 16,00, sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce a expirat ordonanţa de reţinere de 24 de ore emisă marţi pe numele lui de procurorii DNA.

Citeste si:  Niţu reproşează DNA că are resurse, buget şi personal mai mari decât celelalte parchete

Mircea Cosma a fost reţinut marţi de procurorii DNA, pentru 24 de ore, însă, după ce a ieşit din sediul DNA Ploieşti, el a fost transportat sub escortă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost internat în noaptea de marţi spre miercuri.

‘Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012- 2013, inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu o altă persoană apropiată au pretins şi au primit de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale – denunţători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse de către cei doi în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) şi Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcţiei Patrimoniu), astfel încât societăţile respective să obţină de la CJ Prahova lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, supraevaluate şi pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare’, se arată într-un comunicat al DNA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata