Gorj: Trei cupluri din ţară şi-au unit destinele în faţa Porţii Sărutului, de Sfântul Valentin

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a oficiat vineri, 14 februarie, cu ocazia Sfântului Valentin, trei căsătorii în Parcul Central din oraş, în faţa Porţii Sărutului.

Tot cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au oficiat alte patru căsătorii la Starea Civilă din sediul instituţiei, cuplurile fiind din mai multe oraşe ale ţării.

„Ne bucurăm cu toţii că a devenit o tradiţie ca în noaptea de Revelion, de Sfântul Valentin, de Dragobete şi în funcţie de solicitările tinerilor să avem posibilitatea de a oficia căsătorii la Poarta Sărutului. Astăzi am avut ocazia să oficiez trei căsătorii pentru o pereche din Baia Mare, din Craiova şi din Târgu Jiu. Acest obicei a început să prindă viaţă şi să fie solicitat nu numai de către tinerii din oraşul nostru, ci şi din alte oraşe ale ţării”, a declarat Florin Cârciumaru.

Citeste si:  Comenzile noi din industria prelucrătoare

Acesta a mai spus că fiecare dintre cele trei cupluri care şi-au unit destinele în faţa Porţii Sărutului au achitat o taxă în valoare de 400 de lei, primind în dar de la reprezentanţii Primăriei câte o sticlă de şampanie şi un buchet de flori pentru doamne.

Căsătoriile în aer liber, în faţa Porţii Sărutului, au devenit o tradiţie la nivelul municipiului Târgu-Jiu, edilul Florin Cârciumaru oficiind în urmă cu cinci ani prima astfel de ceremonie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata