JO 2014: Patinaj artistic – Lovitură de teatru, Evgheni Pluşenko s-a accidentat la încălzire

Programul scurt al competiţiei masculine din cadrul concursului olimpic de patinaj artistic de la Soci a fost marcat de o lovitură de teatru chiar înainte de a începe: rusul Evgheni Pluşenko, marele favorit al gazdelor, impus fără calificare de organizatori în acest turneu, s-a accidentat la încălzire şi a abandonat.

Campion olimpic de la Torino-2006, vicecampion la Vancouver-2010, Pluşenko a simţit o durere acută după o aterizare aproximativă la executarea unui triplu Axel, anunţând în scurt timp abandonul.

De altfel, Evgheni Pluşenko (31 ani) nu se calificase direct pentru Jocurile Olimpice de la Soci, unde Rusia nu are decât un loc în proba masculină, întrucât, conform regulamentelor Uniunii internaţionale de patinaj (ISU), campionul ţării respective, în cazul de faţă Maksim Kovtun, are acest drept. Dar, ţinându-se seama de faptul că era vorba de organizatori, iar Pluşenko era una dintre marile vedete ale acestui sport, s-a acceptat această derogare de la reguli.

Citeste si:  Proiecul de lege privind plafonarea plăţilor în numerar, aprobat până în vară

De la această ediţie a JO de iarnă, Pluşenko nu pleacă însă fără o medalie – cea de aur obţinută de Rusia în proba de echipe, introdusă pentru prima oară în programul competiţiei supreme. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata