Volumul comerţului exterior cu Republica Moldova a atins un nivel record în 2013 – peste 1,1 miliarde de dolari

Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a fost de 1,135 miliarde de dolari în anul 2013, cu aproximativ 170 de milioane mai mult (aproape 16%) decât în anul precedent, aceasta fiind o cifră record a comerţului dintre cele două state.

Exporturile româneşti în Republica Moldova au fost de 722 de milioane de dolari, în creştere cu 16%, ceea ce reprezintă 13% din volumul total al importurilor Republicii Moldova, potrivit Biroului Naţional de Statistică de la Chişinău.

În acelaşi timp, România a importat mărfuri în valoare de aproape 413 de milioane de dolari, în creştere cu peste 15%.

Citeste si:  Ponta: România are pentru 2019 două obiective importante - aderarea la zona euro şi integrarea R. Moldova în UE

Cifrele respective nu conţin şi datele privind schimburile comerciale dintre România şi regiunea transnistreană, controlată de un regim separatist, astfel că împreună cu acestea, volumul schimburilor comerciale ar fi mai mare.

România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova, după Rusia (ceva mai mult de 1,4 miliarde de dolari), fiind urmată de Ucraina (800 de milioane de dolari) şi Turcia (660 de milioane).

Exporturile totale ale Republicii Moldova în 2013 au fost de 2,4 miliarde de dolari, în creştere cu 11%. În acelaşi timp, Republica Moldova a importat mărfuri în valoare de 5,5 miliarde de dolari, în creştere cu 5,4%. Aproximativ 46% dintre schimburile comerciale ale Republicii Moldova au fost efectuate cu statele membre ale UE, iar circa o treime cu cele ale Comunităţii Statelor Independente (CSI). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata