Cine dă cu gaze în români? (III)

  • Nume sonore implicate în dosarul “Sterling”

Printre cei audiaţi, în calitate de martor, în dosarul “Sterling” s-a numărat şi fostul premier Petre Roman, care declara că proiectul iniţiat în vremea sa a respectat toate normele legale, însă “din păcate” nu s-a mai încheiat propriu-zis.

Mai mult, acesta a ţinut să sublinieze că afacerea Sterling nu este una care să submineze economia României, deoarece „împărţirea producţiei rezultate între investitori şi Guvernul României era 45%-55%” în condiţiile în care România intrase „atunci într-o perioadă cu importurile de petrol tot mai scumpe, pentru că nu mai eram în CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – nr.). Aveam o enormă capacitate de rafinare, absolut absurdă, nu aveam suficient petrol, iar zăcămintele noastre nu puteau fi eventual valorificate decât cu tehnologii de vârf, care lipseau atunci. Ideea era să atragem investitori dispuşi să plătească şi să aducă tehnologii de vârf”.

Un alt nume sonor implicat în scandalul Sterling a fost cel al lui Dinu Patriciu posesorul, la acea dată, a companiei Rompetrol şi care s-a pronunţat foarte vocal în momentul în care se vorbea de denunţarea contractului cu cei de la “Sterling”:

„Rezilierea contractului ar fi o mare greşeală.

Rezervele cunoscute în subsolul Mării Negre au o pondere extrem de mică în consumul României, cel mult 3% din consumul pe următorii zece ani, iar pe lângă asta, rezilierea contractului ar fi un semnal foarte prost dat investitorilor, acela că este posibil ca într-o ţară democratică şi cu economie de piaţă, contracte cu o vechime de mai bine de zece ani pot fi reziliate din motive politice” comenta acesta.

Chiar dacă numele lui Patriciu nu a fost direct implicat în scandal, la începutul lui 2009, Nicolae Vidu, membru al consiliului de administraţie al Rompetrol Well Services, companie membră a grupului Rompetrol îşi înaintează demisia după ce reprezentanţii grupului petrolier au confirmat faptul că acesta face parte şi din cadrul Midia Resources, filială locală a Sterling Resources.

Pentru a se distanţa de acesta, Dinu Patriciu, preciza atunci că „nici el şi nici Rompetrol nu au vreo legătură cu Sterling, dincolo de contractele comerciale avute şi anunţate, deocamdată nu suntem interesaţi de preluarea unor perimetre din teritoriul câştigat la Haga şi nici nu suntem interesaţi de o posibilă achiziţie a Midia Resources astfel încât să luăm controlul asupra perimetrelor”.

Mai mult, acesta devoala că Sterling Resources era o companie cu zero venituri şi pierderi, dar care anunţa investiţii de circa jumătate de miliard de dolari dacă vor avea succes în explorările din Marea Neagră, precizând că toţi banii vin din surse proprii.

Mai mult, Sterling Resources şi Rompetrol au avut afaceri împreună, oficial, din 2005. În plus, după declanşarea scandalului “Sterling”, cel mai vehement apărător al intereselor Sterling Resources a fost Dinu Patriciu. Totodată, acesta a minimalizat în repetate rânduri valoarea estimată a depozitelor de hidrocarburi şi gaze naturale din Marea Neagră.

Deloc întâmplător, Nicolae Vidu, membru al consiliului de administraţie al Rompetrol Well Services, a fost în paralel şi administrator al reprezentanţei în Bucureşti al Sterling Resources.

Angajarea lui Vidu la Rompetrol a fost decisă de Dinu Patriciu. Omul de afaceri a afirmat că a văzut CV-ul lui Vidu, dar totuşi l-a ales pentru că a considerat că nu se poate pune problema conflictului de interese, în condiţiile în care afacerile dintre cele două firme reprezentau doar 1% pentru Rompetrol.

„Ştiam că Vidu se află în conflict de interese, dar era o chestiune nesemnificativă”, afirma Patriciu în condiţiile în care Vidu lucra pentru cele două firme concomitent ca director adjunct la Sterling Resources din 1997 şi la Rompetrol din 1999.

Un alt nume sonor legat de afacerea “Sterling” a fost cel al primul preşedinte al ANRM, Doru Laurian Bădulescu, care în 1996 negocia în Libia (din partea statului român) creanţa Rompetrol şi deschidea astfel drumul lui Dinu Patriciu pentru preluarea Rompetrol, care are loc în 1998. Consilierul şi avocatul lui Patriciu a fost Cătălin Predoiu, (ministru al Justiţiei în câteva guverne postdecembriste).

Doru Laurian Bădulescu devine în 2000 acţionar la Rompetrol – după ce până în 1989 a fost un simplu angajat al societăţii. În 2002, Bădulescu devine preşedinte al Oficiului de Privatizare din Ministerul Industriei şi negociază privatizarea Petrom şi Electrică pentru ca în 2009, premierul Emil Boc să-l numească pe acesta în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului.

O persoană mai discretă, dar care a făcut subiectul unor comentarii de presă, a fost cea a avocatului Petru Buzescu, omul care a asistat juridic toate afacerile legate de limitele de exploatare ale zăcămintelor din Marea Neagră.

Primul administrator al sucursalei bucureştene al Canadian Occidental Petroleum este avocatul Petru Buzescu, cel care a negociat, în primăvara lui 1993, cu Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, acordurile de transfer ale unor terenuri petrolifere ale Rompetrol în Libia, în proprietatea Companiei Repsol Exploración din Spania (contract care a fost una din marile afaceri proaste ale României de după 1989).

Acesta a reprezentat firma Sterling şi în preluarea în concesiune a unor terenuri cu zăcăminte minerale în Bazinul Olteniei şi care a fost avocat pentru toate companiile străine implicate în decursul timpului în proiectul de explorare şi exploatare a resurselor din Marea Neagră. (va urma)

Dănuţ Dudu

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.