Planeta Marte: NASA a desluşit misterul rocii supranumite „donut cu gem”

Agenţia spaţială americană (NASA) a desluşit misterul privind roca descoperită pe Marte la sfârşitul lunii ianuarie, supranumită ‘donut cu gem’ pentru ciudata ei înfăţişare, asemănătoare dulciurilor cu acest nume, relatează EFE.

Ceea ce i-a surprins pe oamenii de ştiinţă nu a fost numai aspectul ei, ci şi faptul că nu găseau nicio explicaţie privind modalitatea în care ajunsese acolo, deoarece era prezentă doar în a doua fotografie dintre cele două realizate la un interval de două săptămâni de robotul Curiosity asupra aceleiaşi suprafeţe de pe Marte.

Citeste si:  Iulian Dascălu, lovit de ploaie: Tavanul complexului Iulius Mall din Timişoara s-a prăbuşit

NASA a desluşit vineri misterul şi a explicat că enigmaticul ‘donut’ nu era decât o bucată desprinsă dintr-o rocă mai mare care fusese dislocată de roţile robotului ce inspecta suprafaţa planetei.

Roca a fost numită ‘Pinnacle Island’ de oamenii de ştiinţă, are un diametru de circa patru centimetri, este de culoare albă iar în centru este roşie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Foto: nasa.gov

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata