Retrospectivă economică (săptămâna 10-16 februarie 2014)

Creşterea economică la nivel trimestrial înregistrată de România în Uniunea Europeană, stadiul pieţei auto locale, situaţia demografică din ţară, precum şi discuţiile pe marginea proiectului schemei de stimulare a consumului prin reeşalonarea creditelor contractate de către o anumită parte a populaţiei, au fost doar câteva dintre subiectele de interes din această săptămână.

Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate pe fluxul Agerpres, în săptămâna care s-a încheiat.

* Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost, în decembrie 2013, de 2,21 miliarde de lei (494,5 milioane euro), în scădere cu 1,734 miliarde lei (382,7 milioane euro), faţă de valoarea din decembrie 2012, a anunţat, luni, Institutul Naţional de Statistică. În 2013, exporturile FOB au totalizat 219,122 miliarde de lei (49,563 miliarde de euro), iar importurile CIF 244,335 miliarde de lei (55,265 miliarde de euro).

* Piaţa din Israel este foarte importantă pentru noi şi, de aceea, redeschiderea unui birou de promovare turistică în această ţară este unul din punctele concrete pe care le discutăm, în următoarele zile, la Târgul Internaţional de Turism Mediteranean (International Mediteranean Tourism Market – IMTM) de la Tel Aviv, a declarat,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism/ANT/, Răzvan Filipescu.

* Populaţia României a scăzut, în decembrie 2013, cu 9.885 de persoane, la fel ca în luna precedentă, când aceasta s-a redus cu 5.477 de persoane, relevă datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), date luni publicităţii. Potrivit sursei citate, în decembrie, s-a înregistrat naşterea a 14.149 de copii, cu 782 mai puţini decât în noiembrie, iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate a fost de 24.034, cu 3.626 mai multe decât în luna precedentă.

* Întreprinderile Mici şi Mijlocii /IMM/ din România, care vor dezvolta proiecte menite să reducă emisiile de CO2, prin economia de energie, vor beneficia de finanţare externă de maximum 700.000 de euro prin Programul ‘Eficienţă Energetică în Industrie pentru IMM-uri’. Valoarea totală a programului depăşeşte 9,41 milioane de euro, acesta fiind lansat luni într-o conferinţă de specialitate.

Citeste si:  Licitaţie pentru consolidarea unui tronson din DN 65 Craiova - Piteşti

* Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, solicită Ministerului Transporturilor să se pronunţe în cazul campaniei de denigrare a activităţii regiei autonome dusă în ultimele trei săptămâni de mass-media, potrivit unui comunicat al ATSR, remis luni .

* Peste 40% dintre liderii de business din România sunt încrezători în creşterea afacerilor lor, în 2014, faţă de 25% în 2013, însă doar 19% dintre aceştia sunt dispuşi să majoreze salariile cu 5 – 10% în acest an, potrivit unui studiu publicat, luni, de EY.

* Băncile cu probleme din zona euro vor fi lăsate să falimenteze la viitoarele teste de stres, a avertizat, luni, preşedintele noii Agenţii de Supervizare Bancară (SSM), Daniele Nouy, într-un interviu acordat publicaţiei britanice ‘Financial Times’ (FT), transmite AFP.

* Venezuela, Arabia Saudită şi Irak ocupă primele locuri în clasamentul celor mai bogate ţări din punct de vedere al zăcămintelor de petrol, potrivit unei analize realizate de publicaţia internaţională de profil Energy Digital. Capul de afiş revine Venezuelei, unde, în 2011, preşedintele de atunci, Hugo Chavez, a anunţat că există zăcăminte dovedite de 297 de miliarde de barili, ceea ce a făcut ca statul sud-american să depăşească liderul mondial de până atunci, Arabia Saudită, cu mai mult de 30 de miliarde de dolari.

* Deutsche Telekom (acţionarul majoritar al OTE) a achiziţionat şi restul acţiunilor pe care nu le deţinea la divizia sa din Cehia, T-Mobile, pentru 800 milioane de euro (1,09 miliarde de dolari), transmite Reuters. Participaţia de 39,23% achiziţionată de Deutsche Telekom era deţinută de un consorţiu de investitori condus de fondul de capital privat Mid Europa Partners.

* Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că în cazul contractării de noi împrumuturi de la Banca Mondială, Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să prezinte public ceea ce s-a realizat pe baza finanţărilor anterioare asigurate tot de Banca Mondială.

* Mai mult de un 1,2 milioane de numere de telefon au fost portate până la sfârşitul anului 2013 în România, din acest total cea mai mare parte (68%) fiind de telefonie mobilă, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/, remise luni.

Citeste si:  CSSPP: 5,38 milioane participau la Pilonul II la finele lunii august 2011

* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 800 de milioane de lei de la băncile locale, prin obligaţiuni de stat tip benchmark cu scadenţa reziduală la 40 de luni, la un randament mediu de 4,06%, potrivit unui comunicat transmis luni.

* Actul normativ privind limitarea plăţilor în numerar şi a comisioanelor interbancare va intra în vigoare numai după ce trece prin Parlament, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice a republicat pe site-ul propriu, sub forma unui proiect de lege, prevederile în acest sens.

* Magistrala 7 de metrou Bragadiru-Voluntari ar putea costa 1,5 miliarde euro, iar construcţia ei s-ar putea întinde pe durata a şase ani, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la seminarul franco-român privind parteneriatele public-private în infrastructura de transport.

* Criza a adus sectorului bancar elen pierderi de 100 de miliarde de euro până în prezent, din cauza restructurării datoriei Greciei şi a creditelor neperformante, ca urmare a recesiunii prelungite, potrivit unei analize realizată de site-ul ekathimerini.com.

* Guvernul Germaniei va revizui în creştere uşoară estimările privind evoluţia economiei în 2014, la 1,75%, faţă de precedenta prognoză de 1,7%, conform unui proiect obţinut de Reuters. Executivul de la Berlin ar urma să publice miercuri noile previziuni, după ce vor fi adoptate în şedinţa Cabinetului.

* Producătorul de energie Nuclearelectrica are prevăzute pentru anul acesta investiţii de 562,5 milioane de lei, cu 19% mai mult decât în 2013, respectiv 472 milioane de lei, potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC), care va fi supus aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor din 11 martie.

* Peste 1,12 milioane de vehicule figurau ca fiind înmatriculate în Bucureşti la finele anului 2013, iar dintre acestea aproximativ 900.000 erau autoturisme, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, publicate pe propria pagină de Internet.

Citeste si:  Tănăsescu, FMI: Să ne pregătim pentru un alt fel de comportament, pentru un alt mod de a trăi pe Pământ

* Consumul final de energie electrică s-a diminuat, în 2013, cu 6% comparativ cu perioada similară din 2012, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate marţi.

* Valoarea schimburilor comerciale dintre Franţa şi România a atins un nivel record în 2013, de peste 7 miliarde euro, a declarat, marţi, ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, la Forumul de afaceri ‘Franţa – Europa de Sud-Est’.

* Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut anul trecut, raportat la 2012, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8%, respectiv, cu 7,9%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică, date marţi publicităţii.

* Valoarea totală a taxelor şi impozitelor plătite cu cardul în România a crescut anul trecut, faţă de 2012, cu 36%, la 133 de milioane de lei, acest lucru fiind susţinut de tranzacţiile la POS, care au avansat cu 38%, potrivit datelor raportate de băncile din România membre ale Visa Europe. În acelaşi timp, numărul de plăţi cu cardul pentru achitarea taxelor şi impozitelor a urcat cu 31%, până la 372.000, comparativ cu 2012.

* Numărul reclamaţiilor transmise de utilizatorii de comunicaţii electronice din România pe adresa Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/ a fost de 1.155 pe durata anului 2013, cele mai numeroase plângeri vizând segmentul serviciilor de telefonie mobilă, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/.

* Grupul bancar elen Alpha Bank negociază achiziţionarea portofoliului de retail al Citibank din Grecia, a anunţat, marţi, publicaţia financiară ‘Imerisia’, citată de Reuters.

* Grupul bancar Barclays intenţionează să desfiinţeze între 10.000 şi 12.000 de locuri de muncă anul acesta, dintre care 7.000 în Marea Britanie, transmite BBC. Banca britanică are în total 140.000 de angajaţi şi a raportat că deja jumătate din salariaţii afectaţi au fost anunţaţi de reducerea numărului locurilor de muncă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close