Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va analiza în consistoriul monahal cazul tinerei de 15 ani

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va analiza în consistoriul monahal cazul Iuliei Cristiana Ionescu, fata de 15 ani care a dispărut miercuri în drum spre şcoală şi care a fost identificată, sâmbătă seara, într-un tren.

 Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, transmis luni , în urma declaraţiei din dimineaţa zilei de 17 februarie a stareţului Mănăstirii Sihăstria Rarăului, judeţul Suceava, a rezultat că „în seara zilei de 14 februarie, în jurul orei 18,00, eleva din Bucureşti a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de 8 km dintre Câmpulung şi Mănăstirea Sihăstria Rarăului de maşina stăreţiei, care a luat-o până la mănăstire”, unde „a dorit să vorbească cu duhovnicul mănăstirii, părintele Ioan”.

Citeste si:  Medicul Vasile Ciurchea este noul preşedinte al CNAS

„În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate ale statului”, menţionează sursa citată, precizând că „în faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12,00-14,00)”.

În faţa acestei decizii, adolescenta s-a mai liniştit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest şi a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menţionând permanent că nu doreşte să fie preluată de Poliţie, se arată în comunicat.

Citeste si:  APIA: Cererea pentru acordarea ajutorului la motorină poate fi depusă şi în perioada 9 august - 10 septembrie

Conducerea Mănăstirii Sihăstria Rarăului menţionează că adolescenta a fost permanent îmbrăcată în haine de culoare gri, purtând o eşarfă colorată. Confuzia din gara Suceava cu straiele monahale a fost făcută deoarece fratele de la mănăstire care a urcat-o în tren pe adolescentă a întâlnit pe peronul gării o călugăriţă cu care a intrat într-un dialog pentru câteva minute, adaugă sursa citată.

Potrivit conducerii lăcaşului de cult, eleva din Bucureşti a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi s-a ales varianta informării Poliţiei după plecarea fetei ţinând cont, în primul rând, de starea de panică a acesteia, de refuzul ei categoric de a fi preluată de către organismele abilitate ale statului şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familia din Bucureşti.

Citeste si:  CFR Călători: Iulia Cristiana Ionescu a fost găsită într-un tren

Stareţul şi duhovnicul Mănăstirii Sihăstria Rarăului îndeamnă familia, şcoala, comunitatea parohială din Bucureşti să-i acorde atenţia cuvenită şi să o sprijine pe adolescenta Iulia Ionescu pentru depăşirea acestui moment dificil din viaţa sa, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata