Un asteroid a trecut luni noaptea pe lângă Terra

Un asteroid de mărimea a trei terenuri de fotbal a trecut luni noaptea, 17 ferbuarie, foarte aproape de Terra, la un an după ce un meteorit a căzut în regiunea Celiabinsk din Rusia, provocând atunci o explozie în urma căreia circa 1.600 de persoane au fost rănite, majoritatea de cioburile ferestrelor sparte, relatează agenţia Reuters.

Conform datelor furnizate de observatorul astronomic Slooh din Insulele Canare, asteroidul a trecut pe lângă Pământ la o distanţă de circa 3,4 milioane de kilometri la ora 02:00 GMT în noaptea de luni spre marţi, cu o viteză de circa 43.000 de km/h. ‘Continuăm să descoperim astfel de asteroizi potenţial imprevizibili, uneori cu numai câteva zile înainte de a se apropia de Terra. Dar trebuie să-i găsim înainte să ne găsească ei pe noi’, explică Paul Cox, directorul tehnic al observatorului astronomic Slooh.

Citeste si:  India devansează Rusia şi ocupă locul trei în topul ţărilor cu cei mai mulţi miliardari

Evenimentul aminteşte de meteoritul căzut anul trecut pe 15 februarie la Celiabinsk, în Rusia. Oficialii acestei regiuni au dorit să marcheze momentul oferind fiecărui atlet care a câştigat sâmbătă o medalie la Jocurile Olimpice de la Soci câte o bucată din resturile acelui corp ceresc. Dar Comitetul Olimpic a precizat că a acest lucru se poate petrece numai în cadrul unei ceremonii separate de cea de premiere. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata