Una dintre legendele curentului punk newyorkez, promotorul Marty Thau, a încetat din viaţă

Promotorul muzical newyorkez Marty Thau, susţinător al curentului muzical punk, a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani, la 13 februarie, din cauza unei insuficienţe renale, conform starpulse.com.

Marty Thau, care a lansat şi impresariat trupele punk New York Dolls şi Suicide, a încetat din viaţă la reşedinţa sa din Petersburg, Virginia.

El şi-a început cariera ca manager al cântăreţului Tony Orlando, iar apoi a colaborat cu studioul lui Neil Bogart, Cameo-Parkway Records, din Pennsylvania. A rămas alături de Bogart când acesta şi-a vândut studioul lui Allen Klein, în 1968, şi au creat împreună Buddah Records.

Citeste si:  Clasamentul celor mai bine îmbrăcate personalităţi din lume în 2015, dominat de britanici

Pe măsură ce muzica punk câştiga din ce în ce mai mult teren la mijlocul anilor ’70, Marty Thau a lansat casa de discuri Red Star Records unde înregistrau artişti precum Suicide, The Real Kids, The Fleshtones sau Richard Hell. Marty Thau a produs şi o serie de înregistrări demo pentru Blondie şi The Ramones. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata