Simulare evaluare naţională: Rezolvarea de cerinţe pe baza unei poezii a lui Baconsky şi a unui text dat

Elevii de clasa a VIII-a au avut marţi, 18 februarie,  de rezolvat la proba de limba şi literatura română din cadrul simulării la evaluarea naţională cerinţe pe baza unei strofe din poezia „Zăpada sărută întinderile” de A. E. Baconsky şi a unui text dat – „Maramureş: oameni, tradiţii, locuri”.

Astfel, la subiectul I, candidaţii au avut de notat sinonime ale unor cuvinte din text, de precizat diftongi, de selectat epitete pentru unele cuvinte, dar şi de menţionat două trăsături ale genului liric din text.

De asemenea, elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să-şi exprime opinia despre semnificaţia titlului poeziei „Zăpada sărută întinderile”şi să-şi susţină opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat.

La subiectul II elevii participanţi la simulare au avut de rezolvat cerinţe legate de sintaxă şi de construit o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin pronumele relativ „ce”.

Citeste si:  Cât costă şcolile private?

Totodată, candidaţii la simulare au avut de redactat în 80-150 de cuvinte o scurtă naraţiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei vizite reale/imaginare într-o zonă turistică, respectând succesiunea logică a evenimentelor şi să precizeze două elemente ale contextului spaţio-temporal.

Toate subiectele au fost obligatorii.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner