Băsescu le cere lui Antonescu şi Zgonea demararea procedurilor pentru numirea Avocatului Poporului

Preşedintele Traian Băsescu a transmis miercuri o scrisoare preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în care le solicită demararea procedurilor pentru numirea Avocatului Poporului, informează joi Administraţia Prezidenţială.

„În temeiul art. 80 alin. (2) din Constituţia României, în calitate de preşedinte al României şi în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, vă solicit să demaraţi procedurile pentru numirea Avocatului Poporului, ţinând cont de prevederile art. 58 – 60 din Constituţie, precum şi de dispoziţiile Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului”, se arată în scrisoarea lui Băsescu.

Citeste si:  Cheltuielile salariale vor fi reduse la nivelul din 2005

Şeful statului subliniază că, în contextul în care Avocatul Poporului este o instituţie esenţială în cadrul democraţiei constituţionale, nu este justificată prelungirea unei situaţii de interimat ce afectează buna funcţionare a mecanismului constituţional de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice.
„Totodată, importanţa acestei instituţii fundamentale a statului a fost subliniată în Rapoartele întocmite în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin care s-a stabilit necesitatea ca Avocatul Poporului să dea dovadă de o autoritate necontestată, de integritate şi independenţă, precum şi de o abordare imparţială.

Citeste si:  CCR sesizată de Avocatul Poporului cu OUG care suspendă plata salariilor obţinute în instanţe de bugetari

Având în vedere faptul că Avocatul Poporului are un rol important în ceea ce priveşte protejarea echilibrului instituţional, aceste criterii se impun a fi luate în considerare la numirea pe care o veţi face”, le mai scrie Băsescu preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata