ANI: Fostul deputat Neculai Rebenciuc, în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării fostului deputat Neculai Rebenciuc pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce acesta şi-a angajat fiica la biroul său parlamentar.

Potrivit unui comunicat al ANI, Neculai Rebenciuc a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în funcţia de şef cabinet, în perioada 19 octombrie 2009 – 1 iunie 2010, în cadrul propriului birou parlamentar, în Circumscripţia electorală nr. 7 Botoşani.

Citeste si:  Incognito: îţi mai dă banca bani dacă eşti bugetar?

Astfel, Neculai Rebenciuc nu a respectat dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative” şi dispoziţiile art. 38, alin.(11) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora „Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar”.

Citeste si:  Preşedintele Băsescu a promulgat legea ANI

De asemenea, ANI susţine că Neculai Rebenciuc a încălcat dispoziţiile art. 301 din noul Cod Penal al României prin angajarea fiicei sale în cadrul propriului birou parlamentar, în urma căreia fiica sa a obţinut venituri de natură salarială, în sumă de 6.391 lei.

Neculai Rebenciuc a fost deputat în legislatura 2008-2012 (PNL – până în octombrie 2009, apoi independent, iar din martie 2010 a trecut la PDL). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata