„Armistiţiul” dintre puterea şi opoziţia ucraineană s-a încheiat cu o „baie de sânge” la Kiev

Confruntările violente dintre protestatarii antiguvernamentali şi forţele de ordine au continuat joi la Kiev în pofida eforturilor depuse de preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei de a opri violenţele şi ciocnirile care durează de peste trei zile în capitala Ucrainei şi care s-au soldat, până în prezent, cu cel puţin 50 de morţi, informează agenţiile internaţionale de presă.

Ziua de joi, care urma să fie una de reculegere în memoria victimelor violenţelor reluate de marţi la Kiev şi să creeze prima punte spre o reconciliere între părţile beligerante, a început prin încălcarea ‘armistiţiului’ convenit între preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei – Vitali Kliciko, Arseni Iaţeniuk şi Oleg Tiagnibok. Media locală a informat că peste 30 de protestatari au fost ucişi joi, pe fondul reizbucnirii violenţelor.

De la geamurile clădirii Conservatorului, situat chiar în Piaţa Independenţei, s-au tras focuri de armă asupra poliţiştilor şi trupelor speciale Berkut din piaţă, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne joi dimineaţă, potrivit Ria Novosti. Cel puţin 20 de poliţişti au fost răniţi şi au primit asistenţă medicală. Cel puţin trei poliţişti au fost capturaţi de manifestanţi, potrivit unui fotograf AFP. Soarta lor rămâne necunoscută.

Într-un comunicat dat publicităţii joi după-amiază, Ministerul de Interne ucrainean a precizat că poliţiştii au folosit la Kiev arme de foc ‘în legitimă apărare’ după ce persoane necunoscute au tras asupra forţelor de ordone în cursul dimineţii. ‘Pentru a salva vieţile ofiţerilor de poliţie, s-a decis retragerea acestora către poziţii mai sigure şi folosirea armelor în legitimă apărare (…) Poliţia are dreptul să folosească arme de foc’, a afirmat serviciul de presă al Ministerului de Interne.

Ciocnirile între radicali şi poliţişti s-au reluat joi dimineaţă în apropiere de Palatul Octombrie din centrul Kievului, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea ucraineană Inter, citată de Ria Novosti. În jurul clădirii situate pe strada Institutskaia, lângă Piaţa Independenţei, s-au auzit focuri de arme şi s-au aruncat petarde. În jurul orei locale 09:00, protestatarii au trecut la ofensivă în coloane organizate şi au ocupat Palatul Octombrie.

Susţinătorii opoziţiei radicale au incendiat un tun de apă al poliţiei antirevoltă în centrul Kievului. Potrivit Ria Novosti, protestatarii au avansat în direcţia cordonului de scutieri, aruncând petarde şi pietre. Trupele speciale Berkut au început să se retragă spre strada Institutskaia. Forţele de ordine ucrainene au afirmat că unii dintre protestatari deţineau arme de foc.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.