Cazanciuc: Viaţa ne va arăta dacă este nevoie, poate, să revedem anumite dispoziţii ale Codului Penal

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la Alba Iulia, referitor la dosarele de subminare a economiei naţionale, aflate pe rol, în condiţiile în care Noul Cod Penal nu mai prevede această infracţiune, care a fost înlocuită cu abuzul în serviciu, că instanţele de judecată vor aprecia pentru fiecare infracţiune în parte ce se va întâmpla cu acestea.

 ‘Până la urmă, viaţa va arăta dacă anumite modificări au fost binevenite sau nu, viaţa ne va arăta dacă este nevoie, poate, la un moment dat, să revedem anumite dispoziţii şi, cu siguranţă, instanţele de judecată vor fi cele care, în primul rând, ne vor arăta dacă au dificultăţi în interpretarea şi aplicarea legii’, a spus ministrul Justiţiei, răspunzând unei întrebări din partea presei.

Citeste si:  Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Acesta a menţionat că au fost mai multe infracţiuni care au fost aduse în discuţie .

‘Noi nu am vrut să facem niciun fel de intervenţie pe Codul penal. Au fost mai multe propuneri venite la finalul anului trecut pentru modificări ale acestuia. Din mai multe motive. A fost asumată răspunderea pentru un text integral, oamenii cunosc foarte bine dispoziţiile noului Cod, a fost, este o întreagă filozofie a noului Cod, cu anumite limite minime şi maxime de pedeapsă, cu anumite definiţii noi’, a afirmat Cazanciuc.

Acesta a apreciat că ‘este foarte greu să intervii, printr-o ordonanţă de urgenţă sau chiar printr-un simplu proiect de lege, fără să ai o dezbatere foarte serioasă pe texte’, deoarece ‘rişti să nu te încadrezi în filozofia unui cod’.

Citeste si:  Comisia Europeană arată că România nu şi-a făcut temele

‘Decizia de a avea un anumit cod penal, cu o anumită filozofie, a fost asumată de legiuitor la un moment dat, asumată de toată lumea, practic, acum câţiva ani. E dificil să vii acum să modifici anumite lucruri. Cred că trebuie să lăsăm să aibă propria viaţă acest cod şi să vedem dacă într-adevăr anumite lucruri ar trebui corectate sau nu şi în ce interval de timp’, a mai spus ministrul.

În altă ordine de idei, Robert Cazanciuc a declarat că speră ca anul acesta să demareze ‘un proiect destul de amplu, la nivel naţional, de informatizare, în aşa fel încât oamenii să aibă parte de un dosar electronic şi atunci să nu mai vină efectiv până la instanţă, să nu le mai încarce 4.240.

Citeste si:  Luni este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la şefia DIICOT

Ministrul a subliniat că, astfel, grefierii o să se poată ocupa de ceea ce ţine mai degrabă de administrarea unui dosar decât de proceduri care le mănâncă foarte mult timp.

Robert Cazanciuc a vizitat joi sediile instanţelor şi parchetelor din Alba Iulia şi a participat la bilanţul Curţii de Apel Alba Iulia pe 2013. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata