Răzvan Petrescu: Am încercat să mă îndepărtez de avion, mi-a fost frică de o explozie

Copilotul Răzvan Petrescu, care se afla alături de Adrian Iovan în avionul de mici dimensiuni care s-a prăbuşit în urmă cu o lună de zile în Munţii Apuseni, a declarat joi că îşi aminteşte destul de bine atât unele momente de dinainte cât şi de după accident.

 Răzvan Petrescu a susţinut joi, cu o zi înainte de externarea sa, după o lună de la accident, respectiv de la internare, o scurtă conferinţă de presă.

Tânărul a declarat că, după ce avionul s-a prăbuşit, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi verifice starea de sănătate, prim mişcarea degetelor de la picioare. După ce a văzut că îşi simte picioarele, a observat că nu se poate mişca din cauza fracturilor, dar, în acelaşi timp a văzut că la braţe nu are nimic.

Citeste si:  Cefin Real Estate: De la afaceri cu apartamente de lux direct în faliment

‘Îmi amintesc destule,…a trecut doar o lună, momentul încă e cald. Îmi amintesc şi inainte de impact şi după. Am avut un moment de inconştienţă după impact şi m-am trezit undeva lateral, în stânga aeronavei. Ţin minte că prima acţiune a mea a fost să îmi evaluez starea de sănătate. Am văzut că îmi pot mişca degetele de la picioare, dar, având fracturi nu îmi puteam mişca picioarele. Prima acţiune a fost să mă îndepărtez, mi-a fost frică de o eventuală explozie’, a declarat Răzvan Petrescu.

El a mai povestit că, în asemenea cazuri de accident, protocolul spune că trebuia să îl sune pe directorul general al instituţiei, însă s-a temut că acesta nu îi va răspunde şi atunci a luat decizia să îşi sune tatăl, care este coleg cu el.

Citeste si:  Alba: Crucea Arhiepiscopală pentru mireni, conferită de ÎPS Irineu primilor 11 salvatori din Horea

‘La noi, în aviaţie, întâi apelezi directorul general. Eu, atunci, m-am gândit că directorul general s-ar putea să nu îmi răspundă şi l-am sunat pe tatăl meu, care lucrează la aceeaşi instituţie şi care ştie procedurile şi ştiam că le va urma’, a mai spus tânărul copilot.

Acesta a spus că medicul Radu Zamfir l-a ajutat foarte mult imediat după accident, cu sfaturi de specialitate. Doctorul Zamfir l-a sfătuit pe Răzvan Petrescu să se mişte cât mai puţin, având în vedere felul rănilor de care suferea.

Citeste si:  Premierul ucrainean: Avionul malaezian putea fi doborât numai de profesionişti, nu de nişte "gorile bete"
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata