Târgul Mărţişorului, între 27 februarie şi 2 martie, la Muzeul Ţăranului Român

Tradiţionalul Târg al Mărţişorului, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa peste 500 de participanţi, se va desfăşura în perioada 27 februarie – 2 martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Potrivit unui comunicat al Secţiei Educaţie muzeală a MNŢR transmis vineri , târgul mărţişorului „propune o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărţişoarelor, fie că au avut ca sursă de influenţă lumea ţărănească, fie că au conturat noi forme ale creativităţii urbane (de la obiectul manufacturat la amprenta unui design contemporan, de la semnul zodiacal sau trifoiul norocos la banda desenată sau personaje din mitologia ţărănească şi urbană)”.

„Am fost mereu interesaţi şi de aducerea în atenţia publicului cumpărător a anumitor categorii de mărţişoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent, ca de exemplu, mărţişorul de oraş, mărţişorul rustic, mărţişorul croşetat sau tip goblen, mărţişorul de Fond Plastic, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creaţiile ultimilor ani în care principala expresie este cea a obiectului handmade”, precizează sursa citată, menţionând că „povestea mărţişorului a continuat să se re/ scrie în şnururi simple alb-roşii, monede prinse în cusături, fire de lână, fetru, lut şi lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal şi, în fine, orice materii reciclate şi interesant exploatate”.

Citeste si:  Târg de Sfântul Nicolae, între 5 şi 7 decembrie, la Muzeul Ţăranului

Ca de obicei, târgul va fi însoţit cu gusturi proaspete şi dulci de turtă dulce, kurtos kalacs, mere şi prăjituri de casă, suc natural de mere, miere şi dulceţuri.

Totodată, vor fi organizate Ateliere de creativitate după următorul program: 28 februarie, orele 11,00 – 12,00, Atelier de făcut şnururi de mărţişor, cu Ruxandra Grigorescu, la Atelierul de creativitate (pentru copii); 1 martie, orele 11,00 – 12,00, Atelier de făcut şnururi de mărţişor, cu Genoveva Sauciuc, la Atelierul de creativitate (pentru copii şi adulţi).

Citeste si:  Târg din Basarabia şi Piaţă Ţărănească de Sfântul Andrei, între 27 noiembrie şi 1 decembrie, la Muzeul Ţăranului Român

Organizatorii anunţă şi ajutarea, prin invitarea gratuită la târg – „în limita spaţiului disponibil, a unor şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care au ca obiect de activitate acţiuni având caracter umanitar şi sprijin pentru categorii defavorizate”.

Târgul, având-o drept coordonator pe Lila Passima, va fi deschis între orele 10,00 şi 18,00, biletele de intrare având preţurile: 4 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari).

Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de Simion Florea Marian, unul din etnologii importanţi ai începutului de secol XX, ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani – obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

Citeste si:  Korodi: România a atras până în prezent peste 50% din fondurile disponibile prin POS Mediu

Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu, ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau, după 12 zile, în pom, ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agaţă acelaşi fir roşu cu alb, ca să fie sănătoase şi, la fel, bune de rod.

Povestea mărţişorului supravieţuieşte până în contemporaneitate în diferite forme, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la mărţişorul virtual, preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, fiind purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, cadou. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata