Un test simplu pentru determinarea componenţei solului

Diferite plante de cultură cresc pe soluri diferite şi preferă un anumit tip de sol. Solurile se caracterizează prin structură, pH, puterea de reţinerii a apei, componenţă şi compoziţie chimică, conform blogului ecogradina.

Mai jos puteţi găsi 2 teste simple pentru determinarea componenţei solului şi un test pentru prezenţa râmelor în sol.

„Shake” este un test general pentru a vedea ce componenţă are solul şi cât e de bun pentru o creştere sănătoasă a plantelor. Pentru a face un shake-test este nevoie de un borcan cu căpac (se poate de un litru sau ce găsiţi la îndemâna), acesta se umple cu sol la jumătate, se adaugă apă la 2/3 din volum şi o lingură de sare sau sapun. Se agită bine timp de vreo 5-10 minute, după care se lasă pentru limpezire. Nisipul se „aşează” în primele 5-10 secunde.

După care urmează o fracţie mai închisă la culoare care reprezintă detritul organic bogat în humus. Ultima fracţie este fracţia de lut aceasta se depune mai lent de la jumătate de oră pînă la 2 săptămîni, în dependenţă de cantitatea de coloizi minerali care le are. La suprafaţa apei se ridică substanţa organică nedescompusă, adică resturi de plante moarte.

Citeste si:  Ajutoarele în agricultură şi creaturile prietene care ţin sub control dăunătorii

 

  • Cum pot fi interpretate rezultatele testului?

În cazul în care aveţi un raport de părţi egale de nisip şi materie organică descompusă cu un strat foarte subţire de lut la suprafaţă atunci aveţi un sol perfect pentru o bună creştere şi dezvoltare a plantelor. Acest raport poate fi reprezentat prin 40% nisip, 40% substanţă organică descopusă, şi 20% lut (argilă).

În cazul în care fracţia de nisip prevalează acesta este un sol nisipos. Astfel de soluri sunt foarte permeabile pentru apă şi nu reţin umiditatea în sol. Apa cât şi nutrienţii atât de necesari plantelor se scurg uşor în straturile mai profunde ale solului şi devin inaccesibile pentru plante. Pentru a îmbunătăţi astfel de soluri se va adăuga un strat de 5 cm substanţă organica sub formă de compost sau mulch şi se va afâna bine cu stratul de la suprafaţa solului până la o adâncime de 15-20 cm. Aceasta va ajuta de a reţine apa în sol şi de a da un bun start pentru hrănirea plantelor.

Citeste si:  O "armă secretă" împotriva toxinelor este ascunsă în intestinul râmelor

Solurile care au o cantitate mare de lut (argilă) nu permit scurgerea apei şi aerisirea acestuia. Solurile lutoase se amestecă cu un strat de 5 cm de nisip şi compost, nu uitaţi să adaugaţi compost, deoarece la adăugarea doar nisipului acesta cu lutul va forma ceva de genul unui ciment. Atât nisipul cât şi compostul vor afîna structura unui sol lutos greu, şi în va face mai permeabil pentru aer şi apă.

Fracţia de substanţă organică, reprezintă conţinutul de humus atât necesar nutriţiei plantelor şi menţinerii unei micro-flore bacteriene sănătoase dinn sol. În cazul în care aceasta lipseşte în testul care l-aţi făcut, este un indiciu pentru a adăuga cît mai multă substanţă organică în sol. În calitate de substanţă organică puteţi folosi compost, îngrăşământ verde, mulch sau resturi de legume de la bucătărie. Formarea humusului în sol depinde de substanţa organică în descompunere.

 Pentru a menţine un sol sănătos şi bogat în nutrienţi este necesar adăugarea bianuală a compostului în sol. Acesta va ajuta la îmbogăţirea solului cu nutrienţi, va ajuta la reţinerea apei, cât şi afânării acestuia prin atragerea râmelor. Humusul este o substanţă complexa ce conţine o multitudine de elemente chimice necesare dezvoltări sănătoase a plantelor, acesta ca un burete absoarbe surplusul de micro şi macroelemente din sol, eliberându-le treptat pe parcursul creşterii şi dezvoltării plantelor.

Citeste si:  Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la împlinirea a 65 de ani

Acesta se formează continuu în sol, cât şi se descopune continuu în sol eliberînd nutrienţi pentru plante, din această cauză pe un teren cultivat este binevenită adăugarea anuală a acestuia pentru a menţine formarea continuă a acestuia.

 

  • Test pentru prezenţa râmelor în sol

Prezenţa râmelor în sol este un semn bun pentru un sol sănătos. Acestia afâna, aerează solul cât şi descompun substanţa organică în acesta. Pentru a vedea câte rîme aveţi în sol săpaţi la o adâncime de 15 cm şi la o lăţime de 30 cm pentru a le căuta.  Dacă găsiţi 10 râme, acesta este un sol bun. Şi dacă nu aţi găsit niciuna este bine de a adăuga mai multă substanţă organică în sol cu cît mai mult cu atît mai bine.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata