Afacere de succes la Criuleni. Legume crescute cu energie ecologică

Doi prieteni din Criuleni dezvoltă o afacere cu legume în seră şi spun că foarte curând vor cultiva legume anul întreg datorită utilizării căldurii ecologice, scrie ziarulnational.md.

Paradoxul enunţat de mai mulţi specialişti referitor la agricultura din Republica Moldova constă în lipsa legumelor autohtone de pe piaţă în perioada rece a anului, deşi calităţile solului sunt mai mult decât benefice pentru cultivarea acestora tot anul. Doi prieteni din Criuleni, Iurie Balan şi Vitalie Căpăţână, vor să demonstreze că se poate de creat o grădină unde pot creşte legume proaspete anul întreg.

 

  • Sere cu energie ecologică

Deşi au iniţiat afacerea în 2011, iar prima recoltă au obţinut-o în anul următor, lucrurile s-au mişcat destul de rapid, deşi, spun agricultorii, greutăţile nu i-au ocolit. Au reuşit anul trecut, prin intermediul programului „MoSEFF” al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), să instaleze două cazane care asigură cele două sere cu energie ecologică.

Citeste si:  Ministerul Economiei va primi mandat special pentru vânzarea acţiunilor companiilor din subordine

Utilizarea cazanelor pe biomasă este un avantaj nemaipomenit pentru această afacere, însă Iurie Balan spune că la început a fost mai problematic din cauza calităţii proaste a peleţilor fabricaţi la noi. Datorită creşterii numărului celor care utilizează instalaţiile bazate pe resurse regenerabile, a crescut şi calitatea peleţilor, dar au apărut pe piaţă şi cazane mai performante.

 

  • Cheltuielile s-au redus cu 30%

Cheltuielile pentru întreţinerea serelor amenajate pe o suprafaţă de două hectare s-au redus considerabil în urma utilizării acestui tip de energie.

Citeste si:  Candidatura la europarlamentare a lui Mircea Diaconu, respinsă de BEC deoarece are interdicţie să ocupe o funcţie eligibilă

„În total, investiţiile în afacere au constituit circa 22 de milioane de lei, iar pentru proiectul instalării cazanelor pe biomasă au fost cheltuite aproximativ 500 de mii de euro (peste nouă milioane de lei – n.r.). Investiţiile au fost acumulate din credite şi granturi, iar o parte a fost subvenţionată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. În general, cheltuielile s-au redus cu 30%, deoarece pentru o astfel de afacere cei mai mulţi bani se dau pe căldură”, a precizat Iurie Balan.

 

  • Legume proaspete şi sănătoase

Producătorul spune că au cultivat până nu demult salate, iar acum se mândreşte cu o roadă frumoasă de roşii, urmând să cultive şi castraveţi.

Citeste si:  România va solicita CE excepţii pentru apele ce nu vor atinge starea corespunzătoare până în 2015

„Obţinem o roadă de 120-150 de tone de legume la hectar şi cele mai multe le vindem pe piaţa autohtonă, deşi am exportat o parte şi în Rusia.Preţurile depind foarte mult de perioada când ieşim pe piaţă. Dacă livrăm producţie toamna târziu sau ieşim primăvara mai repede, preţurile sunt mai bune. În general, acestea variază între 15 şi 30 de lei. Știm că piaţa uneori este invadată de legume importate, dar consumatorii spun că legumele crescute la noi au calităţi gustative incomparabile. Pentru noi este o bucurie enormă că reuşim să oferim legume proaspete, pe placul moldovenilor”, mai spune Iurie Balan.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata