Iulia Timoşenko, primită triumfal în Piaţa Independenţei de la Kiev

Opozanta Iulia Timoşenko a fost primită triumfal sâmbătă seară, în aplauzele zecilor de mii de persoane aflate pe Maidan, piaţa centrală din Kiev, unde s-a deplasat după ce a fost eliberată, transmit corespondenţi ai agenţiei France Presse aflaţi la faţa locului.

‘Dictatura a căzut’ în Ucraina, a afirmat cu satisfacţie opozanta şi fost premier Iulia Timoşenko în prima sa declaraţie de la eliberarea sa, pe site-ul de Internet al partidului său, citat de AFP.

‘Dictatura a căzut nu datorită oamenilor politici şi diplomaţilor, ci datorită oamenilor care au ieşit în stradă, care au reuşit să îşi protejeze familiile şi ţara’, a declarat ea.
Parlamentul ucrainean a eliberat-o sâmbătă pe Timoşenko şi a decis că alegeri prezidenţiale anticipate vor avea loc în mai, destituindu-l de facto pe Viktor Ianukovici care, în ceea ce-l priveşte, refuză să demisioneze şi denunţă ‘o lovitură de stat’.

Citeste si:  În timp ce Mick Jagger umple stadioane întregi, fratele lui, Chris, abia umple o sală de provincie

‘Iulia eliberată!’, scandau sute de persoane la Harkov (nord-est), unde Iulia Timoşenko era spitalizată în apropiere de un complex penitenciar. Fosta muză a ‘Revoluţiei Portocalii’ din 2004 i-a salutat cu mâna, iar anturajul său a anunţat că ea va merge la Kiev, în Piaţa Independenţei, ocupată de mai bine de trei luni de mii de opozanţi.

Fostul premier al Ucrainei, simbol al Revoluţiei Portocalii din 2004, a fost trimisă în anul 2010 în închisoare. Parlamentul a votat sâmbătă ‘eliberarea ei imediată’, înainte de a-l destitui de facto pe preşedintele Viktor Ianukovici. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata