Sărbătoarea dragostei la români – Dragobetele, revigorată de românii din străinătate

Tradiţiile spirituale româneşti, precum Dragobetele, sunt reluate şi duse mai departe de românii din străinătate, dintr-o dorinţă firească de legătură cu rădăcinile, de păstrare a identităţii în relaţia cu alte popoare, consideră etnologii.

„Ei sunt cu toţii legaţi foarte puternic de tradiţii, în primul rând de obiceiuri, de muzica populară şi nu numai de alimentaţie, vedeţi, mici sau cârnaţi româneşti”, a declarat  etnograful şi folcloristul Ion Ghinoiu, menţionând că „şi tradiţiile astea spirituale ne leagă foarte mult de glia natală”.

Şi etnologul Doina Işfănoni consideră că „aceia care au plecat la muncă pe diverse meridiane s-au lovit, în ţările unde au fost – temporar sau permanent – de faptul că mai sunt, din când în când, întrebaţi: ‘La voi acasă ce făceaţi la timpul x, sau la vremea y? Dar copiii voştri ce făceau?'”. Sub acest aspect se ajunge, spune etnologul, la o anumită reluare a unor tradiţii, înţelese de la „Cum mă îmbrac?” sau ‘Ce mănânc?’ până la Colindat, Căluşari şi, de ce nu, şi Dragobete”.

Citeste si:  Obiceiuri specifice sărbătorilor pascale, la Castelul Bran

„Este o dorinţă de identitate firească a omului, care, pus în situaţia de avea şansa să se confrunte şi cu alte tipuri de realităţi culturale, simte nevoia să aducă şi el ceva de la el de acasă care să-l personalizeze”, a spus Işfănoni.

Doina Işfănoni spune că „satul românesc nu mai are tineretul, din diverse motive, începând cu modernizarea satului şi până la industrializarea forţată a ţărănimii, sau la eradicarea ‘superstiţiilor’ la sat, toate aceste acţiuni comuniste creând un precedent, ce a dus cumva la uitarea mai ales a sărbătorilor de ordin calendaristic”.

În opinia acesteia, dincolo de acest lucru, în România, începând cu anul 2000, se constată o atitudine de selectare a informaţiei „straniere”, dar şi un alt lucru, pe care etnologul îl consideră pozitiv, acela ca, „privind în propria grădină, să vezi ce făceau şi cei dinaintea ta, la diferite perioade de timp, la diverse evenimente importante din viaţa noastră”.

Citeste si:  Firmele din parcul industrial Oradea solicită Guvernului scutirea de impozitul pe construcţii

„Intelectualii au un rol foarte important în acest fenomen”, atrage atenţia Doina Işfănoni.

Reluarea şi resemantizarea tradiţiei în conştiinţa publică şi în sufletul oamenilor trebuie făcute cu respectarea autenticităţii tradiţiei, acest deziderat ţinând de politici pe care trebuie să şi le asume instituţiile culturale ale statului, ca şi de strategii internaţionale ale UNESCO şi de păstrarea identităţii culturale în Uniunea Europeană, susţine Doina Işfănoni.

În ceea ce priveşte contribuţia şcolii la revigorarea tradiţiilor, ea se declară sceptică.

„Ora de cultură tradiţională, la noi, se consideră mai rău decât în timpul lui Ceauşescu: ‘Ce ne trebuie nouă asta?”. Noi am zis s-o introducem la clase le I-VIII, pentru că asta îţi dă baza pentru a te raporta din punct de vedere cultural, identitar la o rădăcină corectă şi să nu iei ce îţi oferă tot felul de samsari comerciali făcători de vorbe”, spune etnologul.

Citeste si:  Simona Halep s-a calificat în sferturi la Indian Wells, după abandonul Barborei Strycova

Işfănoni consideră că „în această mare degringoladă a omului contemporan, cultura tradiţională poate fi un reper, pentru că oamenii de azi nu mai au un sistem de valori, nu mai au ţinte nici calendaristice şi nici personale”.

„Este o ofertă pe care i-o putem da omului fără să cerem nimic în schimb, decât răgazul de a privi cu înţelepciune scurgerea vremii şi, de ce nu, bucuria sufletului lui”, a mai spus etnologul Doina Işfănoni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata