A treia limbă străină, cerinţa de bază pentru a lucra în străinătate

A stăpâni a treia limbă străină a devenit o cerinţă de bază pentru a avea acces la un loc de muncă calificat în străinătate, iar candidaţii cunoscători de mai multe limbi străine sunt căutaţi mai ales în profesii tehnice, finanţe şi bănci, posturi de conducere în cabinete de avocatură, vânzări şi marketing, informează online ziarul La Razon.

Sunt principalele concluzii ale raportului intitulat „Limbile cele mai cerute în domeniul muncii din străinătate’, realizat de agenţia de head hunting Randstad, care a evidenţiat că cerinţa cunoaşterii altor limbi neconvenţionale îşi face loc cu tot mai multă forţă şi presupune unul din factorii cei mai atractivi în momentul angajării unui profesionist.

„Cu cât este mai mare calificarea, cu atât este mai mare cerinţa cunoaşterii mai multor limbi străine’, comentează Randstad, potrivit căreia cunoaşterea unei a doua limbi străine este o cerinţă cuprinsă în 58 % din ofertele adresate noilor absolvenţi, în 65 % din ofertele pentru posturile de conducere intermediare şi în 100 % pentru posturile de conducere la vârf.

Limba engleză este cea mai solicitată limbă în rândul candidaţilor care vizează un post în străinătate, urmată de germana şi franceza. Potrivit Randstad, a stăpâni engleza şi germana este o cerinţă de bază pentru inginerii mecanici şi electronişti, pentru posturile din finanţe, directorii de vânzări şi marketing şi în telecomunicaţii.

O pondere importantă are şi limba franceză în domeniul sănătăţii, iar portugheza în inginerie, având în vedere creşterea cererii de profesionişti din partea Braziliei în perspectiva Campionatului Mondial de Fotbal din 2014 şi a Jocurilor Olimpice din 2016.

Se evidenţiază de asemenea că limbi precum chineza, japoneza, araba şi chiar rusa sunt considerate limbi neconvenţionale de ‘interes în creştere’, ca urmare a deschiderii unor pieţe necunoscute până nu demult de companiile spaniole.

Randstad a reamintit că, potrivit unui studiu recent publicat de oficiul de statistică Eurostat, Spania este a treia ţară din Uniunea Europeană cu o populaţie de adulţi cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care au declarat că vorbesc cel mult o limbă străină (este depăşită doar de Ungaria şi Bulgaria).

Concret, procentul spaniolilor care cunosc o altă limbă este de 51 %, o valoare care o plasează sub media comunitară (66 %). Luxemburgul (99 %) este ţara cu cel mai mare procent de adulţi cunoscători ai unei limbi străine, urmat de Lituania (97 %), Letonia (95 %) şi Danemarca (94 %). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.