Baritonul Nicolae Herlea a murit luni seară

Baritonul Nicolae Herlea a murit luni seară, 24 februarie, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe, informează un comunicat al Operei Naţionale Bucureşti .

„Artiştii Operei Naţionale Bucureşti şi întregul colectiv al teatrului îşi exprimă adânca durere pentru pierderea unui solist nepreţuit, care a adus glorie primei scene lirice a ţării şi care reprezintă una dintre marile valori culturale ale României”, se arată în comunicatul Operei Naţionale Bucureşti.

Născut la Bucureşti, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo, în vechiul teatru „Regina Maria”. În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării.

Citeste si:  Orban cere să fie prezent la ședința Birourilor reunite, la adoptarea calendarului de învestire

Dincolo de cariera excepţională desfăşurată în faţa publicului din România, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balşoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris.

Mari artişti ai lumii au apreciat la superlativ vocea solistului român. Printre ei se află Placido Domingo, Roberto Alagna, Herbert von Karajan, Nicolai Ghiaurov şi alte nume de legendă, care îl considerau pe românul Herlea „deţinătorul uneia dintre cele mai calde şi mai frumoase voci”.

Citeste si:  Muzeul de lemn pietrificat de la Gărâna

În ultimii ani, Nicolae Herlea putea fi întâlnit în postura de preşedinte al juriului Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” de la Brăila, unde îi sfătuia şi îi încuraja pe cei mai talentaţi tineri cântăreţi români.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata