Jurământul lui Isărescu şi alchimia (t)ratată a Tezaurului

În septembrie 1990, tânărul Mugur Isărescu prelua, laolaltă cu toate cheile de acces în tainiţele cele mai securizate ale Băncii Naţionale a României, o cheie impregnată de ADN-ul unui întreg şir de întâi bancheri ai ţării, de la primul război mondial încoace. Isărescu a primit atunci de la predecesorul său botezul primordial al bancherului bancherilor: botezul aurului. Al aurului care este şi al celui care ar fi trebuit să fie: Tezaurul.

Isărescu a jurat, pătruns de o emoţie mistică pe care nu se teme să o admită, că va readuce în ţară cele 93,4 tone de aur care au plecat din ţară în 1916 cu destinaţia Moscova şi care nu s-au mai întors niciodată.

”Guvernatorul de la care am preluat conducerea Băncii Naţionale, domnul Decebal Udrea, m-a solicitat pentru o întâlnire bilaterală, a fost foarte emoţionat.

S-a dus la fişet şi mi-a scos cu mâna tremurândă acest dosar de documente originale şi mi-a spus: din 1922 acest dosar se dă din mână în mână, de la guvernator la guvernator, ca un fel de talisman şi jurământ că veţi face totul pentru recuperarea tezaurului nostru de la Moscova”, rememorează, de câte ori se oferă ocazia, Mugur Isărescu.

Citeste si:  Liderii asiatici vor semna un acord comercial susținut de China, pe fondul incertitudinii electorale din SUA

Puterea şi fiorul mistic al aurului a fost intuit de cel ce avea să devină cel mai longeviv Guvernator al României, încă din anii 80: „Calitatea aurului de a cumpăra orice i-a făcut pe oameni să creadă că aurul în sine ar poseda o serie de calităţi supranaturale. Puterea banilor creşte odată cu extinderea circulaţiei mărfurilor; expansiunea relaţiilor capitaliste bazate pe schimbul de mărfuri a însemnat deci sporirea continuă a acestei puteri. De aici această blestemată sete de aur – „auri sacra fames” – care a însoţit naşterea şi dezvoltarea societăţii capitaliste”, explicau în 1981 Nicolae Murgu si Mugur Isărescu, în „Aurul. Mit şi Realitate”.

”Auri sacra fames” a lucrat împotriva României. Cel puţin în chestiunea Tezaurului, care a devenit un mit pentru români, în timp ce a fost tranzacţionat între marile puteri ca o realitate. Între timp, societatea capitalistă şi-a văzut de drum.

Ce a făcut Mugur Isărescu în cei 24 de ani de când guvernează BNR pentru a aduce la lumină dosarul Tezaurului, al celor 93,4 tone de aur evaporate în neantul istoriei? A ignorat cu bună ştiinţă sau a omis din neştiinţă documente care ar fi trebuit să fie incluse în dosarul moştenit de la predecesorii săi?

Citeste si:  Isărescu: Vom ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare tari

Dacă dosarul Tezaurului datează din 1922, aşa cum însuşi Mugur Isărescu declară, este greu de presupus că acesta nu include şi informaţiile aferente Acordului financiar germano-rus (27 august 1918) şi Armistiţiului de la Compiegne (11 noiembrie 1918)*, pe care le-am dezvăluit în premieră, într-o ediţie pilot a anchetei depre Tezaur, şi din care rezultă că o cantitate de aur echivalentă cu cel din Tezaurul României a plecat de la Moscova la Berlin în septembrie 1918 şi de la Berlin către o locaţie neprecizată din Franţa într-un transport din 5 decembrie 1918.

Cronologia şi calculele exacte le regăsiţi aici:

Însă Banca Naţională a României a direcţionat cercetările pe o altă pistă. Tezaurul a rămas şi s-a cristalizat în conştiinţa colectivă a românilor ca fiind neapărat blocat undeva, în subsolurile Moscovei. Un subiect concret şi măsurabil în tone de aur a căpătat o aură de legendă, un nimb mistic al miturilor supranaturale din basmele populare, cum ar fi ”Prâslea cel voinic şi merele de aur” furate din grădina împăratului.

Citeste si:  Isărescu: Corecţia economiei şi a salariilor este inevitabilă

Doar că împăratul din povestea BNR a rămas cu paguba, iar ”prâslea” aşteaptă încă să se zămislească în istoria demersurilor diplomatice ratate pentru recuperarea unei comori naţionale evaporate în legendă. Din când în când, Guvernatorul a reşapat anemic subiectul, fluturând trist, în emisiuni cu audienţă naţională, povestea tezaurului şi moştenirea sa simbolică: dosarul Tezaurului.

Primul zvâcnet postdecembrist măsurabil al chestiunii Tezaurului a avut loc în 1994, când Moscova a restituit 12 monede de aur din lăzile primului transport din 1916, pentru a dovedi că se află în posesia aurului. Aşa ceruse Iliescu prin ministrul Talpeş. Marea procesiune a sfintelor moaşte ale Tezaurului – cele 12 monede – a durat 14 ani, căci abia în 2008 monedele au fost înregistrate, ca donaţie, la Muzeul Naţional de Istorie. O regie prin care subiectul a fost îngropat simbolic în groapa comună a istoriei.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că un mit presupune un ritual, iar un ritual presupune o periodicitate a manifestărilor rituale. Astfel, Tezaurul capătă o dimensiune antropologică şi un rol mai degrabă iconic decât concret în mentalul colectiv.

Citește și
1 Comentariu
  1. Eugen spune

    Nu stiu daca tezaurul romnesc a plecat in Franta sau nu, dar daca a ramas in Rusia n-o sa mai pupati nimic ca l-au folosit sa faca medaliile la Olimpiada de la Soci 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata