PE: Sistemul de urgenţă eCall pentru maşini, obligatoriu din 2015

Obligativitatea introducerii sistemului eCall în toate autovehiculele, începând din 2015, a fost votată miercuri, la Strasbourg, de plenul Parlamentului European.

Deputaţii au votat astfel proiectele de raport conexate într-un raport comun privind instalarea unui sistem eCall la bordul vehiculelor, respectiv privind implementarea sistemului eCall interoperabil la nivelul UE.

Potrivit noilor reguli, sistemele de apel de urgenţă care alertează automat serviciile de salvare în caz de accident vor fi instalate în toate noile modele de maşini şi camionete până în octombrie 2015, în condiţiile în care, potrivit datelor instituţiilor europene, în 2012, 28.000 de oameni au murit în accidente de maşină în UE, iar 1,5 milioane au fost răniţi.

Un autovehicul implicat într-un accident grav va apela automat serviciile de urgenţă, iar apelul poate fi declanşat şi manual. Sistemul va transmite date despre locul şi ora accidentului.

Citeste si:  GRUPPO IBIS INRO SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

Raportorul Olga Sehnalová (S&D) a pledat marţi seara în plen pentru necesitatea de a face din sistemul eCall unul obligatoriu, argumentând că Parlamentul European a susţinut introducerea acestui sistem de mult timp, dar au existat amânări în sistemul voluntar.

„Obiectivele sistemului se referă la reducerea fatalităţilor şi astfel serviciile de asistenţă vor putea ajunge mai rapid la victime. Am solicitat ca sistemul eCall să devină un serviciu public, să fie un număr telefonic care să fie gratuit pentru toţi utilizatorii, indiferent de marca autovehiculului. În momentul de faţă, singura posibilitate pentru a realiza beneficiul acestui sistem este de a-l face obligatoriu”, a detaliat raportorul.

Ea a menţionat că a solicitat Comisiei să propună un sistem prin care să se ajungă, până în 2015, la o situaţie prin care toate modele să fie echipate cu acest sistem public eCall, care să se bazeze pe numărul unic de urgenţă 112. „Comisia a venit cu o propunere conform căreia până în octombrie 2015 toate noile modele de autovehicule şi autoutilitare vor trebui să fie echipate cu acest sistem şi va exista şi infrastructura necesară pentru ca aceste apeluri să fie primite în centre de urgenţă. Iată că va asigura şi interoperabilitatea ambelor sisteme” a arătat eurodeputata.

Citeste si:  Un microbuz al MAI, implicat într-un grav accident rutier

În ceea ce priveşte vehiculele, aceasta a considerat că ar trebui întărite anumite prevederi în ceea ce priveşte domeniul de aplicare, excepţii sau testarea acestor unităţi la bordul vehiculelor, cu referire la protecţia datelor.

Interoperabilitatea serviciului eCall pe plan comunitar a fost susţinută într-un raport conexat cu primul de către eurodeputatul Philippe de Backer (ALDE).

Potrivit acestuia, este necesar ca statele membre să-şi pregătească la timp infrastructura pentru a putea recepţiona apelurile 112 şi pentru ca acest sistem să poată deveni obligatoriu, argumentând că, în prezent, doar 1 % dintre vehicule au fost dotate cu acest sistem, pe bază voluntară.

Citeste si:  Cei trei români răniţi în accidentul rutier din Ungaria nu prezintă leziuni grave

„Varianta voluntară nu a funcţionat. Or, în cazul unui accident, fiecare minut este decisiv pentru salvarea unei vieţi. În Belgia se estimează că am putea salva 70 de potenţiale victime anual prin acest sistem. Sigur că trebuie să existe şi centrale de captare a acestor apeluri, şi statele membre au posibilitatea să-şi imagineze un sistem pentru ca apelurile urgente să poată să aibă prioritate şi să facă deosebirea faţă de apelurile mai puţin urgente. Cetăţenii trebuie să înţeleagă, de asemenea, necesitatea acestui sistem”, a subliniat raportorul.

Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica cel vechi spune

    Mor de ras!!!! Astia din 112 n-au fost in stare sa localizeze un ditamai avion in Apuseni si vor reusi sa localizeze un autoturism? Sa fim seriosi!!! Cu echipament din spaga?(vezi presa!) Ne vor pune sa aruncam banii nostri pe echiparea masinilor ca sa ce? Sa ne caute aiurea prin Ungaria? O noua ocazie de imbogatire pentru clietela si baroni!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata