Dezbatere furtunoasă în Parlamentul European cu privire la consecinţele referendumului din Elveţia

Recentul referendum din Elveţia cu privire la imigraţie a generat miercuri discuţii furtunoase în Parlamentul European (PE), protagonişti fiind Daniel Cohn-Bendit (Verzi) şi Bruno Gollnisch (Frontul Naţional), relatează AFP.

Dezbaterea organizată miercuri în PE a fost întreruptă mai întâi de deputatul italian Mario Borghezio (Liga Nordului), care a fluturat un steag elveţian, scandând, în franceză şi italiană: ‘Da referendumului, da libertăţii poporului!’, ‘Destul cu dictatura europeană asupra poporului’, înainte de a fi rugat cu fermitate să părăsească hemiciclul.

După el, a fost rândul lui Daniel Cohn-Bendit, liderul Verzilor, să fie chemat la ordine, după ce l-a apostrofat pe francezul Bruno Gollnisch: ‘Sunteţi nişte idioţi terminaţi pentru că nu aţi înţeles valorile Europei’. ‘Am toată admiraţia pentru inteligenţa dumnealui şi sunt plin de umilinţă pentru idioţenia mea’, a replicat Gollnisch.

Dezbaterea se referea la viitorul relaţiilor dintre Uniunea Europeană (UE) şi Elveţia în urma referendumului organizat la 9 februarie de aceasta din urmă cu privire la introducerea de cote de imigraţie, ceea ce pune sub semnul îndoielii acordul de liberă-circulaţie între această ţară şi blocul comunitar.

Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, a amintit poziţia UE, potrivit căreia libera circulaţie a persoanelor este un ‘drept fundamental’ care ‘pur şi simplu nu este negociabil’.

După votul din Elveţia şi decizia autorităţilor federale elveţiene de a nu deschide piaţa forţei de muncă pentru croaţi, Comisia Europeană a suspendat negocierile privind participarea elveţiană la programele ‘Orizont 2020’ şi ‘Erasmus plus’, aminteşte France Presse.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Olivier Bailly a precizat, într-o conferinţă de presă, că ‘programul Erasmus’ nu se va aplica în Elveţia. Între 2010 şi 2013 au beneficiat de acest program circa 10.000 de studenţi elveţieni.

La rândul său, Hannes Swoboda, liderul socialiştilor din PE, a declarat că aducerea în discuţie a liberei circulaţii a persoanelor ‘nu poate fi acceptată’ şi Elveţia este cea care trebuie să decidă dacă vrea să se apropie sau să se îndepărteze de Europa.

Daniel Cohn-Bendit a mai apreciat că elveţienii ‘se vor întoarce în genunchi, pentru că au nevoie de Europa’, în condiţiile în care ‘60% din exporturile elveţiene merg către UE’.

Şi liberalul Pat Gallagher a îndemnat Europa să ‘nu lanseze represalii sau altceva ce Elveţia ar putea percepe ca fiind represalii’, argumentând că ‘sunt în joc 80.000 de locuri de muncă elveţiene’.

La 9 februarie, elveţienii au aprobat cu 50,3 % din voturi o iniţiativă a partidului Uniunea Democratică de Centru (UDC, dreapta populistă), care cere reintroducerea cotelor de imigraţie, un sistem ce a existat în Elveţia înainte de libera circulaţie, pentru a pune capăt imigraţiei în masă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.