Alegeri europarlamentare: Au fost desemnaţi cei cinci judecători pentru Biroul Electoral Central

Judecătorii de la ÎCCJ Leontina Şerban – Secţia penală, Iuliana Rîciu – de la contencios, Rodica Zaharia – Secţia II civilă, Rodica Şuşanu şi Florentin Sorin Drăguţ – ambii de la Secţia I civilă au fost desemnaţi vineri să facă parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare.

Aceştia au fost desemnaţi în şedinţă publică, prin tragere la sorţi.

În termen de 24 de ore, dintre aceştia va fi ales, prin vot secret, preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia.

Potrivit calendarului aprobat de Executiv, în 24 de ore de la alegerea preşedintelui BEC, cel mai târziu 2 martie, Biroul Electoral Central va fi completat cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în PE.

Citeste si:  Ionuţ Negoiţă, proprietarul Rin Grand Hotel: "Relaţia cu băncile este una de subordonare, băncile fiind pe poziţie dominantă"

Până cel mai târziu pe 4 martie se pot face contestaţii cu privire la modul de formare şi componenţa BEC, care vor fi soluţionate de ÎCCJ în cel mult două zile de la înregistrarea sesizării.

Tot până pe 4 martie se poate depune la BEC protocolul de constituire a unei alianţe electorale.

Românii sunt aşteptaţi la urne pe 25 mai pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlamentul European. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata