Un nou guvern ar urma să fie instalat în săptămâna care începe

România ar urma să aibă în săptămâna care începe un nou Executiv, după ce toţi miniştrii liberali au demisionat ca urmare a deciziei PNL de a ieşi de la guvernare.

 De altfel, premierul Victor Ponta declara joi seară că, dacă negocierile cu UDMR decurg bine, luni la ora 17,00 va anunţa noul Cabinet.

”Dacă negocierile cu UDMR decurg cu bine, luni semnăm pentru noul guvern două acorduri – unul cu grupul minorităţilor naţionale şi altul cu cei de la UDMR. La ora 15,00 cu cei de la minorităţi, la ora 15,30 cu cei de la UDMR, iar la 17,00 voi anunţa noul Cabinet, lista cu miniştrii, la Parlament”, explica Ponta, joi seară, în avionul cu care se deplasa spre la Roma.

Citeste si:  Ponta: Ne îndreptăm spre o creştere record ceea ce demonstrează că toate măsurile pe care le luăm sunt sustenabile

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu avertiza duminică dimineaţă, într-un interviu la ProTV, că odată cu aducerea UDMR la guvernare premierul ar trebui redesemnat pentru că, pe lângă schimbarea structurii politice a guvernului, se schimbă şi programul politic, date fiind solicitările Uniunii.

”Preferă să se ducă în Parlament (n.r. premierul Victor Ponta) cu o modificare vastă de structură guvernamentală. Cred că premierul Ponta nu a citit foarte bine Constituţia. Articolul 102 spune foarte clar că programul guvernului se votează de Parlament, ceea ce înseamnă un vot pentru întregul guvern. Şi aici avea dreptate Antonescu, într-o interpretare consistentă a Constituţiei, că această schimbare, prin aducerea UDMR, practic înseamnă un nou guvern care trebuie să vină pentru învestitură şi, de ce nu, şi un premier redesemnat. Pentru că la instalarea unui guvern nu se instalează doar miniştrii, se aprobă şi un program. Iar noul program al guvernului va suferi modificări consistente. În mod normal, schimbând, aducând ca aliat UDMR este o schimbare masivă şi de program şi de structură a partidelor care susţin în Parlament guvernul” a explicat Traian Băsescu.

Citeste si:  ANCOM: Persoanele cu dizabilități vor beneficia de oferte telecom mai atractive

El a adăugat că ar putea ataca o hotărâre a Parlamentului în acest sens, la Curtea Constituţională.

„Ar trebui să vină (n.r. premierul pentru reînvestire). Dacă nu vine va fi o încălcare a Constituţiei. Probabil că voi ataca hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională, nu de altceva, nu vreau să creez un precedent urât în interpretarea Constituţiei României”, a mai spus Băsescu.

Premierul Ponta a reacţionat imediat precizând, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind necesitatea reînvestirii primului ministru în cazul formării unui nou guvern sunt ‘pur politice’ şi ‘fără nicio bază constituţională’.

Citeste si:  EUROSER SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata