Un român scrie istorie în agricultura mondială: Invenţia sa ajută milioane de fermieri să îşi valorifice laptele

Un cercetător originar din România a ajuns erou în agricultura mondială. Sorin Grama este unul din fondatorii companiei Promethean Power, care a creat mai multe sisteme de producere şi stocare a energiei electrice pentru funcţionarea tancurilor de răcirea a laptelui, scrie agrointel.ro.

Invenţiile românului sunt folosite deja în localităţile indiene fără curent electric sau unde acesta este ”raţionalizat” populaţiei doar pe timp de noapte.

Una dintre problemele majore ale industriei alimentare din Indiacel mai mare producător de lapte din lume, este numărul mare de mici crescători care deţin doar două-trei vaci. Aceştia nu au nici o şansă să poată vinde laptele companiilor de procesare, el neputând fi transportat fără a fi trecut înainte prin procesul tehnologic de răcire. Astfel, 50% din lapte ajunge nu să nu fie comercializat.

Citeste si:  Fostul procuror-şef al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, condamnat la 3 ani închisoare cu executare

Sorin Grama, alături de colegii săi de la Promethean Power, a reuşit să creeze mai multe sisteme care să salveze laptele micilor fermieri indieni. Cercetătorul român a emigrat în SUA în 1987, urmând studiile Universităţii din Ohio, unde a obţinut diploma de inginer specializat pe partea de electricitate. În 2007, alături de un alt specialist din domeniu, Sam White, a pus bazele unui proiect care a găsit soluţii practice pentru fermierii din ţări precum India, unde, Grama s-a şi stabilit de câţiva ani.

Într-un clip de prezentare al proiectului lor, Grama şi White arată că multe dintre satele Indiei sau chiar periferiile oraşelor nu au o reţea solidă de electricitate, curentul fiind întrerupt pe timpul zilei pentru a fi redirecţionat industriei urbane. Multe asociaţii de crescători de vaci apelează la generatoare pe carburanţi, dar costul acestora face afacerea agricolă una nerentabilă.

Citeste si:  Instanţa supremă respinge cererea lui Dan Voiculescu de sesizare a CCR în dosarul RCS&RDS

Invenţiile lui Sorin Grama şi ale partenerului său îi ajută pe crescători să îşi valorifice laptele. Astfel, românul a creat sisteme prin care tancurile de răcire folosesc energie solară sau baterii care pot stoca energia electrică sub formă de energie termală. Ultima soluţie este una revoluţionară pentru satele care au curent electric continuu doar pe timpul nopţii, iar Promethean Power face posibil ca acesta să fie acumulat într-o baterie a cărei energie de răcire se foloseşte apoi de-a lungul zilei, când fermierii mulg animalele.

Citeste si:  Laserul, lumina bună la toate

Cu ajutorul dispozitivelor create de Grama şi de White – denumite Rapid Milk Chiller, cele 300.000 de sate de crescători de bovine din India au şansa de a-şi valorifica laptele.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata