Nicolae Bănicioiu – propus ministru al Sănătăţii

13

Nicolae Bănicioiu a fost propus, la 3 martie 2014, ministru al Sănătăţii în Cabinetul Ponta III.

S-a născut la 26 martie 1979, la Râmnicu Vâlcea.

În 1998 a terminat liceul teoretic ‘Al. Ghica’ din Alexandria. În 2004 a absolvit cursurile Facultăţii de Stomatologie — UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti, din acelaşi an devenind medic stagiar. Din 2007 este asistent universitar la UMF „Carol Davila” Bucureşti.

Între anii 2000 — 2004 a fost preşedintele Societăţii Studenţilor Stomatologi.

În perioada 2002-2004 a deţinut funcţia de preşedinte al Uniunii Studenţilor din România. În plan civic a coordonat, în 2003, campania anti-drog ‘Alege viaţa’, iar în 2002 şi 2003 a coordonat festivalul studenţilor din România UNIFEST.

Citeste si:  Marius Nica: Până la sfârşitul anului putem avea 70% grad de absorbţie a fondurilor europene

În cadrul Tineretului Social Democrat a obţinut, la 19 septembrie 2004, funcţia de vicepreşedinte, pentru ca, din 2007, să deţină funcţia de preşedinte al TSD.

Nicolae Bănicioiu a fost ales la 20 aprilie 2013, la Congresul Partidului Social Democrat, vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

La 17 decembrie 2004 a fost validat ca deputat în Parlamentul României, din partea Uniunii PSD+PUR, în judeţul Bacău. În această calitate, a fost secretar al Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor. În urma alegerilor din 30 noiembrie 2008, Nicolae Bănicioiu a devenit deputat de Teleorman, în Colegiul uninominal nr. 2, din partea Alianţei PSD+PC. În acel mandat a ocupat, din 3 septembrie 2012, funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor. A redobândit un mandat de deputat, în Colegiul uninominal nr. 18 din Bucureşti (sector 4), în urma alegerilor din 9 decembrie 2012, din partea USL (PSD). Este ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Ponta II din 21 decembrie 2012.

Citeste si:  Titus Corlăţean - propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe

La 26 februarie 2014, în urma demisiei miniştrilor PNL din Guvernul Ponta II, Nicolae Bănicioiu a preluat, la propunerea premierului, interimatul Ministerului Sănătăţii, decretul fiind semnat de preşedintele Traian Băsescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata